Dragostea nu-i atunci când iubești pentru că celălalt este frumos, corect, nebăutor, nefumător, asigurat material, ci atunci când pur și simplu iubești.
Dragostea e, probabil, atunci când iubești până și defectele celuilalt. Dacă omul ți se pare frumos, inteligent, talentat, asta nu e neapărat dragoste. Altceva este când îi știi și-i iubești defectele.
Atunci când iubești te restrângi în multe privințe, trăiești nu atât pentru tine, ca să devii cineva, să strângi ceva ori să capeți ceva, cât pentru celălalt. Te îngrijorezi pentru sănătatea lui, te gândești la starea lui sufletească, te gândești cum se simte, cum îi merge în planul carierei… Și el își face pentru tine aceleași griji…
Frumusețea, pasiunea, sunt plăcute, dar ce te faci dacă te-ai îmbolnăvit sau dacă ai suferit un accident și ți-ai pierdut frumusețea și sănătatea? Nu oricine va vrea să scoată de sub tine plosca, să vegheze la căpătâiul tău, căci în jur sunt multe persoane de sex opus frumoase și sănătoase.
Cu mulți oameni este bine atâta timp cât e totul bine – dar dacă ți se întâmplă vreo nenorocire, omul tău trebuie să fie unul care să nu te trădeze. Omul tău este reazămul tău, ocrotirea ta, iar tu ești reazemul lui, și el simte că tu nu o să-l trădezi, că acasă este așteptat totdeauna, că aici se poate destinde, poate scăpa de stresul și de tensiunile luimii exterioare, că aici o să fie bine, că aici este ocrotit psihologic.
Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie, Editura Sophia, 2012, p. 20-21
