Ştiri interne
2836

Adresarea Sinodului BOM către clerul şi poporul drept-măritor din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove

Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, Cu durere în suflet şi profundă indignare, am aflat, că unii dintre preoții și monahii Mitropoliei Moldovei, au publicat în mass-media un comunicat, potrivit căruia, nu-l vor mai pomeni la slujbe pe arhiereul locului. După lucrările Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, care s-a desfășurat în perioada […]

Ştiri interne
2220

În atenția slujitorilor și creștinilor din cuprinsul episcopiei de Ungheni şi Nisporeni

Cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în cadrul Adunării Generale Anuale, a preoților din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, s-a luat decizia, ca anul 2016 în cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, să fie numit ,,SFÂNTA SCRIPTURĂ – DE LA CITIRE LA FAPTE”. Potrivit deciziei Adunării Eparhiale Generale, din ciclul de activităţi al programului pastoral-misionar […]

Ştiri interne
2612

,,Familia creştină şi problemele adolescenţei.” Conferinţă în s. Măcăreşti, r. Ungheni

Cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, și la inițiativa Mișcării epariale ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale, cu prilejul ,,Săptămîna Căsătoriei”, organizată în Episcopia de Ungheni și Nisporeni, a avut loc o conferinţă dedicată familiei tradiţionale. Vineri, 19 februarie 2016, în incinta Liceul Teoretic ,,Elada” din s.Macarasti or. […]

Ştiri interne
2095

A avut loc prima Adunare Generală a preoților-capelani care activează în cadrul instituțiilor penitenciare

La data de 22 februarie a.c., cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, s-a desfășurat prima Adunare Generală a preoților-capelani care activează în cadrul instituțiilor penitenciare. Ședința a avut loc la Palatul Mitropolitan, fiind moderată de către prot. Maxim Melinti – președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituții Penitenciare. Ședința a […]

Ştiri interne
1931

Slujbă Arhierească în Duminica Vameșului și a Fariseului la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit în Duminica Vameșului și a Fariseului Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, fiind înconjurat de soborul slujitorilor Catedralei și de mulțimea credincioșilor. Cu binecuvîntarea Ierarhului, după citirea Sfintei Evanghelii, arhimandritul Savatie (Celacu) a rostit o predică. Cuvîntul de învățătură a […]

Ştiri interne
2109

Mesajul de condoleanţe transmis de ÎPS Mitropolit Vladimir, familiilor victimelor accidentului rutier din regiunea Odesa

ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis în această dimineață un mesaj de condoleanţe familiilor victimelor accidentului rutier care s-a petrecut ieri, în apropierea localităţii Jovteni – Starîe Maiaki, din regiunea Odesa, exprimându-şi profundul regret pentru sfârșitul tragic a celor trei cetăţeni moldoveni. „Vă rog să acceptați condoleanțele mele cele mai profunde, privind tragedia care a avut […]

Ştiri interne
2791

La biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Stolniceni a fost săvîrșită slujba parastasului pentru protoiereul Alexei Tanaseiciuc

Cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, în seara zilei de duminică, 21 februarie, la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, Edineț, a fost oficiată slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire protoiereu Alexei Tanaseiciuc, care acum o săptămînă, prin voia Milostivului Părinte Ceresc, a părăsit lumea aceasta, aflîndu-și odihnă în locașurile […]

Ştiri interne
5560

Să susţinem Centrul social din parohia „Sf. Nicolae”, s. Pelinia, r. Drochia!

De câteva luni a fost înfiinţată o nouă comunitate religioasă în satul Pelinia din raionul Drochia. Este a treia biserică din localitate, care va fi în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae. Ideea aparţine protoiereului Adrian Ciobanu, care este originar din sat şi care, după mai mulţi ani, a agonisit bani pentru a cumpăra 24 de ari […]

Ştiri interne
2803

Duminica Vameşului şi a Fariseului la biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 21 februarie 2016, în Duminica Vameşului şi a Fariseului. În această primă duminică din Perioada Triodului, la biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de părintele paroh Octavian Moșin. În această Duminică, în toate bisericile s-a citit la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, […]

Ştiri interne
2237

PS Petru a oficiat sfânta liturghie la catedrala Episcopală „Sf. Kneaz Alexandru Nevski”

21 februarie 2016. În Duminica Vameşului şi Fariseului, prima din perioada Triodului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. La începutul Sfintei Liturghii tînărul Ioan ȚUȘCA, absolvent al Academiei de Teologie din Moldova, a fost trecut prin toate […]