Actualitate

Adunarea și mărturisirea preoților din protopopiatul Telenești

1173

Luni, 12 decembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir”  din orașul Telenești, sectorul Izvoraș, raionul Telenești  a avut loc adunarea ordinară și mărturisirea slujitorilor din Protopopiatul Teleneşti.

În această zi, când Biserica cinstește pe Sfântul Mucenic Paramon, a fost săvârşită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop prot. mitr. Marian Boldescu, precum și Taina Sfintei Mărturisiri a preoților, de către duhovnicul protopopiatului, prot. mitr. Mihail Ili.

În predica de după Taina Sfintei Mărturisiri, părintele duhovnic a menționat că „pentru noi postul Nașterii Domnului este o perioadă specială de pregătire sufletească și trupească ca să-L primim, cu vrednicie, pe Fiul lui Dumnezeu născut în peștera din Betleem din Sfânta Fecioară Maria.”

A urmat ședința protopopiatului prezidată de către părintele protopop, la care s-au discutat probleme curente și diverse aspecte ce țin de activitatea culturală, pastoral-misionară și administrativă a parohiilor din raionul Telenești. De asemenea, s-a discutat despre organizarea festivalului raional cu ocazia Nașterii Domnului în colaborare cu Consiliul Raionul Telenești.

Sursa: Protopopiatul Telenești


Articole postate de același autor
1848

Duminica a IV-a după Cincizecime la Mănăstirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în Duminica a IV-a după Cincizecime în mijlocul viețuitorilor și închinătorilor Mănăstirii „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineț, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Ierarhului i-a coliturghisit Preacuviosul părinte Stareț, Arhimandritul Damian (Burlacu), Preacucernicul părinte Secretar eparhial, Protoiereul Adrian Cotelea, slujitori ai sfintei mănăstiri. În […]