Actualitate

Rugăciunea este cel mai eficient mod de rezolvare a tuturor problemelor

192

Mi-a zis Părintele într-o zi aşa: „Tu eşti evlavios şi vrei să impui celor din jur credinţa şi evlavia ta, şi crezi că vei reuşi. Rău faci, fiindcă omul reacţionează taman invers: îi spui să facă ceva şi nu face, şi asta tocmai pentru că i-ai spus să o facă. Când te va vedea pe tine făcând acel lucru, poate că te va urma şi el, zicându-şi: «Dacă el face asta, hai să fac şi eu».

Dacă te rogi lui Hristos aşa: «Doamne, Iisuse, luminează, miluieşte şi îndreptează pe omul acesta!» şi spui neîncetat această rugăciune, atunci Domnul va începe să-i trimită celui în cauză gânduri bune. De exemplu, ori de câte ori spui «Doamne, miluieşte-l pe copilul meu!», Hristos îi trimite copilului tău gânduri bune. Cu cât te vei ruga mai mult, cu atât mai multe vor fi gândurile bune pe care le va primi. Acum, copilul tău este o portocală crudă, dar, treptat-treptat, se va coace şi se va face aşa cum vrei tu. Experienţa mi-a arătat că acesta este cel mai eficient mod de rezolvare a tuturor problemelor, de orice natură ar fi ele. Modalităţi aplicate de oameni din instinct s-au dovedit mereu a fi nereuşite”.

Din Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 291-292


Articole Asemănătoare
7413

Copiii noştri vor fi ceea ce suntem noi

Copiii noştri sunt viitorul nostru. Să formăm copiii, să postim împreună cu copiii noştri; dacă murim acum, copiii noştri să aibă un exemplu de la noi, oameni tineri: tatăl meu postea, mama mea postea, mama mea făcea mâncare aşa, bunica mea aşa prepara mâncare în post, aşa făceau ei. Şi atunci, chiar dacă în timp […]

Articole postate de același autor
84

Avem slujitori care tac și fac. Să le dăm o mână de ajutor

  De câţiva ani preotul Marin Cij, tată a 6 copii, a iniţiat construcţia unei biserici pe teritoriul Spitalului Municipal „Sf. Arh. Mihail” cu acelaşi hram. Astăzi l-am vizitat şi am văzut câte s-au făcut şi câte mai urmează. În demisol rugăciunea, la etaj construcţia, în spital pastoraţia, acasă porăiala cu copiii, dar peste tot […]