Actualitate

Tabăra Bucuriei la o nouă ediție

1296

Peste 80 de copii cu vârste între 7 și 12 ani au participat la o nouă ediție a Taberei Bucuriei, desfășurată în cadrul Universității de Stat din Moldova, între 26 iunie și 1 iulie.

Copiii au avut parte de excursii și ateliere desfășurate la diverse muzee din Chișinău (Muzeul de Artă, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Zoologic USM, ș.a) dar și la Mănăstirea Curchi, la Grădina Botanică, inclusiv la serele Grădinii Botanice.

Tabăra a presupus și multiple activități și tehnici creative: pictură, origami, aplicații cu pânză, pictură pe farfurii, pictură cu sfoara, figurine din aluat sărat, și multe altele.

Participanții la tabără au luat parte și la Spartakiada organizată în cadrul Palatului Sporturilor al Universității de Stat din Moldova.

Tabăra s-a încheiat cu înmânarea oficială a diplomelor de participare tuturor copiilor și voluntarilor implicați, precum și cu un frumos concert de final, organizat de copii și voluntari.

Alese mulțumiri transmitem dlui rector USM, Igor Șarov, Pr. Octavian Moșin, dlui Efim Chilari, precum și tuturor celor implicați în organizare.


Articole postate de același autor
1521

În Episcopia de Ungheni și Nisporeni au fost oferite peste 20 de tone de cărbuni pentru persoanele în etate și cu grade de dizabilitate

Luni, 4 octombrie 2021, din inițiativa și cu aportul Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, s-a înfăptuit un Act de Caritate pentru persoanele în etate și cu grade de dizabilitate din unele localități ale Protopopiatelor Ungheni și Călărași. Actul de binefacere a constat în oferirea a 20.165 kg (20 tone 165 kg) de cărbuni pentru perioada rece a […]