Nimic nu mi se pare mai atrăgător decât dialogul secret al sufletului cu el însuşi şi cu Dumnezeu spunea Sfântul Grigorie de Nazianz, credem că acest dialog le-a reuşit tinerilor care au petrecut aceste zile la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, Curchi.
În perioada 17 iunie – 24 iunie 2018 la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, Curchi şi-a desfășurat activitatea o tabără de vară pentru tineri. Tabăra a fost organizată cu binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, în parteneriat cu Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret.
Hristos ne îndeamnă stăruitor pe toţi, indiferent de vârstă, de vremuri şi de orice altă situaţie: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”. Iar Sfinţii Trei Ierarhi, cărora le-a fost consacrată tabăra, au fost şi rămân modele în acest sens.
Sfinţii au fost întotdeauna o provocare pentru lumea aceasta… Sfinţii sunt cei care au schimbat lumea pentru că au îndrăznit să urmeze prin viaţa lor Mântuitorului Hristos. Anume la aceste modele au fost îndemnaţi tinerii, atunci când au muncit cot la cot la reamenajarea paraclisului în cinstea Sfinților Trei Ierarhi de la mănăstire, dar şi atunci când au avut mici neînţelegeri. Cel mai important îndemn pe care l-au primit de la călugării mănăstirii a fost de a le depăşi pe toate cu dragoste şi înţelegere, de a-L ruga pe Hristos, prin mijlocirea Sfinţilor Trei Ierarhi, să le ajute să devină buni prieteni întru Hristos.
"Nu ne putem închipui viața fără Biserică. Şi misiunea noastră e să le ajutăm tinerilor să cunoască şi să trăiască acest adevăr. Toți tinerii sunt buni, căci au sădită îi ei vocația sfințeniei. Noi trebuie doar să le ajutăm, oferindu-le răspunsuri autentice la întrebările fundamentale ale vieții. Hristos este nu doar Viață, dar şi Dragoste, Bucurie, Nădejde, Lumină adevărată, anume aceste lucruri trebuie să le poată trăi tinerii în Biserică. Şi ne-am bucura dacă aceste opt zile petrecute la mănăstirea noastră i-au ajutat să cunoască acest adevăr", ne-a spus Episcopul Siluan, stareţul mănăstirii Curchi.
„Toţi participanţii la tabără s-au declarat impresionaţi de aceste zile petrecute la mănăstire. Unii deja ne întreabă când pot reveni... A fost o experienţă plină de bucurie, de lecţii noi de viaţă. Iar Sfânta Liturghie la care tinerii au participat, dând răspunsurile la strană, ajutând la buna desfăşurare a slujbei, cred că le va rămâne în amintire pentru mult timp. Nu suntem la prima activitate de acest gen şi nădăjduim să realizăm şi alte tabere şi activităţi împreună ”, - ne-a mărturisit arhim. Iov (Cristea), care s-a implicat cu dăruire în buna desfăşurare a taberei.
"M-am simţit în această tabăra ca într-o familie; ba, mai mult decât atât. Am cerut binecuvântare chiar să rămân câteva zile după finisarea ei. Aş vrea să spun că ar fi bine să se organizeze cât mai multe tabere de acest fel, căci ne ajută foarte mult. Aici am avut cadrul necesar pentru a-mi limpezi gândurile, pentru a mă ruga etc. Dumnezeu să binecuvânteze aceast loc minunat!", ne- a mărturisit Andrei Pomirleanu.
La final s-au înmânat daruri şi diplome de participare din partea Sectoarelor Sinodale Mănăstiri şi Viaţă Monahală şi Activitate Pastorală pentru Tineret şi PP „Altarul Credinţei”.
Aducem mulțumire tuturor celor care s-au implicat în buna desfăşurare a activităţilor acestei tabere, îndeosebi PS Episcop Siluan, pentru sprijinul şi ajutorul acordat şi implicarea mănăstirii Curchi în educarea tinerelor vlăstare ortodoxe.
Sectoarele Sinodale Mănăstiri şi Viaţă Monahală
şi Activitate Pastorală pentru Tineret