Actualitate

Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Suruceni și-a serbat hramul

2007

Ca un izbăvitor al celor robiți si celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorul.

Mulțime de credincioşi veniți din Chișinău şi din împrejurimi au luat parte la hramul Mănăstirii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii, săvârşită sâmbătă seara, în ajunul prăznuirii Sfântului Gheorghe. A doua zi, la primele ore ale dimineţii, s-a dat binecuvântarea pentru Acatistul Sfântului. Au urmat Ceasurile și Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, avându-l drept Protos pe clericul Mănăstirii Prot. mitr. Victor Ceresău, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, iar lăcașul de închinare a devenit neîncăpător, mulțime de credincioşi rugându-se alături de cler și de obștea monahală.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Victor Ceresău a pus la inima creștinilor cuvânt de învățătură și zidire duhovnicească, dorindu-le spor pe calea mântuirii și încununarea tuturor ostenelilor și năzuințelor sufletești.

Sărbătoarea s-a încheiat prin înconjurul bisericii, după care a urmat un Te-Deum de mulţumire.

Pelerinii au avut o deosebită ocazie să se închine la răclița cu părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care se păstrează cu evlavie în Sfânta Mănăstire.

O încărcătură duhovnicească deosebită a avut-o și rugăciunea de binecuvântare a ierburilor.

La final, maicile au invitat pe toți  cei prezenți la izvorul Mănăstirii și au oferit  o agapă la iarbă verde sub umbra copacilor înfloriți din preajma lacului mănăstiresc.

Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin!

Sursa: www.manastireasuruceni.md


Articole Asemănătoare
1791

Apariții editoriale: „Nasc şi la Moldova Sfinţi: Episcopul Dionisie Erhan (1868-1943) – evlaviosul stareţ al Mănăstirii Suruceni şi distinsul Ierarh al Cetăţii-Albe-Ismail, originar din satul Bardar”

MUNTEANU, Ioan. Nasc şi la Moldova Sfinţi: Episcopul Dionisie Erhan (1868-1943) – evlaviosul stareţ al Mănăstirii Suruceni şi distinsul Ierarh al Cetăţii-Albe-Ismail, originar din satul Bardar. [Chişinău], 2018 (Tipografia „Bons Offices”). 174 p. (Colecţia „Lumina lui Hristos”. ISBN 978-9975-87-430-4). ISBN 978-9975-87-429-8. Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naștere (2 noiembrie), se aduce […]

Articole postate de același autor
3855

Puterea deplină a credinţei stă în smerenia desăvârşită

Dumnezeu îi va descoperi treptat omului multe taine, căci orice lucru cere omul cu credinţă, Dumnezeu îl împlineşte. Trebuie numai să ne smerim. Smerenia deplină este desăvârşirea vieţii creştine. Desăvârşirea vieţii creştine nu stă în învierea morţilor, nici în facerea de minuni, nici în vindecarea bolnavilor şi a celor neputincioşi – puterea deplină a credinţei stă în […]