Sărbătoarea ”A treia zi de Paști” la Muzeul Satului din mun. Chișinău

1977

Tradițional, în Săptămână luminată, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală în colaborare cu Mitropolia Moldovei, organizează sărbătoarea „A Treia Zi de Paști la Muzeu”. În acest an, sărbătoarea s-a desfășurat la Muzeul Satului, filiala Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală.

Domnul Gheorghe Postica, viceministrul Culturii; Domnul Petru Vicol, directorul Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală; preotul Manole Brihuneț, directorul Muzeului Satului, președintele Sectorului Sinodal Construcții, Restaurări și Picturi al Mitropoliei Moldovei și preotul Nicolae Ciobanu, președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale al Mitropoliei Moldovei, au vorbit spectatorilor despre semnificația sărbătorii dar și importanța acestei sărbători în cadrul Muzeului Satului.

Preotul Nicolae Ciobanu, președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale al Mitropoliei Moldovei, a transmis binecuvantarile arhierești ale Întâîstătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, care îndeamnă credincioșii la dragoste desăvârșita unul față de altul și la sporirea faptelor bune!

A fost vernisată o expoziție cu vânzare de produse pascale tradiționale (cozonac, pască, colaci etc.), ouă încondeiate, lucrări ale meșterilor populari, confecționate din lozie, fibre vegetale, ceramică. Un program de cântece bisericești pascale și creații folclorice au prezentat Corul bisericii ”Sf. Irh. Nicolae” din or. Cricova; corul bisericii ”Acoperemântul Maicii Domnului” din or. Vatra; corul bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din or. Sîngera; Ansamblul „Ștefan-Vodă” din s. Căpriana, conducător artistic – Tudor Ungureanu; Ansamblul Folcloric „Floare de cireș” din s. Ruseștii Noi, Ialoveni, condus de Pavel Balaur; interpretă Viorica Moraru, solista orchestrei „Folclor”, precum și remarcabilele cântărețe de muzică populară Marina Coptu și Dina Vrăjmașu, moderatoarea evenimentului.

Programul artistic a avut loc în curtea bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, unul cele mai vechi lăcașuri ortodoxe din lemn de pe teritoriul Republicii Moldova. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ministerul Culturii și Mitropolia Moldovei.

Sectorului Sinodal Activități Culturale


Articole postate de același autor
8714

Dacă ar şti un duhovnic tânăr ce‑l aşteaptă, n‑ar mai spovedi în viaţa lui!

Dacă ar şti un duhovnic tânăr ce‑l aşteaptă, n‑ar mai spovedi în viaţa lui! Când am început eu să mărturisesc, au venit peste mine nişte patimi, dar nu aşa…ci cu putere mare! Şi erau patimi despre care eu nici măcar nu auzisem vreodată! Şi mă luptau cu atâta forţă încât nu mai dormeam nopţile. Duhovnicii […]