Faceţi milostenie sufletească în fiecare zi, că milostenie trupească nu prea avem de unde.
Ce înseamnă milostenie sufletească? Să iei o carte sfântă sau Noul Testament şi să mergi la un creştin bolnav, la o bătrânică, la un om sărac şi să îi citeşti de acolo un capitol sau să faceţi rugăciune, să citiţi un acatist sau Paraclisul Maicii Domnului. Şi te închini şi se bucură şi bolnavul şi tu că ai făcut o milostenie. Deci, fă milostenie nu cu bani, ci fără bani, că e mai mare milostenia sufletească, să mângâi un om, să mergi la un bolnav, să-i duci o carte bună, să-i duci o cruciuliţă, sau, mai ales, să duci la preot pe o rudă de a ta, sau bărbatul, sau soţia, sau copilul, sau fata, că poate nu sunt spovediţi de mulţi ani de zile.
Deci, a duce un om, care nu s-a spovedit de mult timp, la preot, este cea mai mare milostenie. Să fie şi el spălat, curăţit şi împăcat. Sau pe altul să-l îndemni la biserică duminica, să nu lucreze, sau pe altul să-l îndemni să meargă la un spital, pe altul să-l îndemni să se împace cu soţia, cu copiii. Îndemnaţi lumea spre biserică, spre duhovnic, spre Hristos. Nu îi oferi bani, nu îi oferi cadouri, ci îi oferi pe Hristos, care e mai scump decât toate. Deci iată atâtea fapte de milostenie pe care puteţi să le faceţi.
Din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 52
