Actualitate

Când avem în noi pe Hristosul nostru, poate veni antihrist?

210

”Pentru noi, creștinii, atunci când Îl trăim pe Hristos, nu există antihrist. Ia spune-mi? Aici unde stau eu în pat poți să stai și tu?”. Îi spun: ”Nu, Părinte”. Îmi spune: ”De ce?”. I-am răspuns: ”Pentru că, dacă stau peste dumneavoastră, vă voi strivi”. Îmi spune: ”Dar când poți să stai?”. Îi zic: ”Atunci când plecați dumneavoastră, Gheronda, pot să stau eu”.

Îmi spune: ”Exact, fiule, așa se întâmplă și cu sufletul nostru. Când avem în noi pe Hristosul nostru, poate veni antihrist? Poate intra vreo altă ființă potrivnică în sufletul nostru? Așa că, fiule, pentru că nu Îl avem pe Hristos în noi, de aceea azi suntem neliniștiți cu privire la antihrist. Când Îl punem pe Hristos în noi, toate devin Rai. Hristos este totul și în acest chip să le vorbești și tu oamenilor, fiule, și de ce este potrivnic nu ne temem. [ …]

Căci, fiule, pe primii martiri i-au băgat la fiare, iar ei se însemnau cu semnul crucii și fiarele se făceau ca niște mielușei. Îi aruncau în mare, iar ei își făceau semnul crucii și marea se prefăcea în uscat și mergeau pe ea. Îi aruncau în foc și ei își făceau semnul crucii, iar focul se prefăcea în răcoare. Binecuvântatul meu fiu, ce suntem noi astăzi? Credem în Hristos? În crucea noastră? Dar de ce S-a pogorât Hristos? Nu S-a pogorât ca să întărească neputința noastră? Așa, fiule, să îi spui și lui Gheronda [Emilianos]. Iar tu să le spui oamenilor să nu se teamă de antihrist. Suntem fii ai lui Hristos, suntem copii ai Bisericii”.

Acest lucru m-a mirat foarte tare. Și a adăugat: ”Să îți spun ceva?”. Zic: ”Părinte, vă rog”. ”Patriarhul Dimitrie cum a venit în Atena?”. Îi zic: ”Cu avionul”. ”Ei, bine, știu că a venit cu avionul, că doar nu venea înot! Cu ce acte a intrat, vreau să zic?”. Îi zic: ”cu pașaportul, Gheronda”. – ”Grecesc sau turcesc?”. Îi zic: ”Nu știu”. – ”Ei, acum faci și pe înțeleptul! Cu pașaport turcesc a venit! Și care este simbolul național al Turciei, știi?”. Îi zic: ”Nu știu, Gheronda”. – ”Hai, c-ai întrecut măsura! Nu știi care este simbolul național al Turciei? Semiluna! Și știi cum este numită semiluna de către Părinții Bisericii noastre, după apariția lui Mohamed?”. Îi zic: ”Nu știu, Gheronda”. ”Ei, o să îți iau diploma aia și am să ți-o rup. Ce fel de teolog ești?” […].

”Semiluna este semn al antihristului. Dacă semiluna este semn al lui antihrist și Patriarhul nostru are pe pașaportul lui semnul antihristului (cu tot cu ștampilele lor, și câte ștampile nu pun și în interior și în exterior?!), asta vrea să spună că Patriarhul nostru este antihrist? Nu, măi, copile! Nu, măi copile! Să nu îngrădim atât de mult mesajul Evangheliei! Hristos nu este atât de îngust la minte pe cât suntem noi, oamenii, pe care nu ne interesează decât să ne apărăm drepturile. Așa să îi spui lui Gheronda și așa să spui și oamenilor: nici de antihrist nu ne temem, și nici de 666”.

Sursă: Antologie cu sfaturi ale Părintelui Porfirie, pp. 71, 72-75, 2003


Articole Asemănătoare
5192

O minune cu Sfânta Icoană a Mântuitorului

Am să vă spun o istorioară, ca să vedeţi că taina Crucii s-a mai repetat uneori şi în chip văzut. Iată ce s-a întâmplat. Într-o casă oarecare bolea un biet creştin sărac şi era aproape de moarte. Neavând cui să vândă casa, a lăsat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunându-i: – Uite, rămâi […]

Articole postate de același autor
2454

Bucurie duhovnicească întru Hristos Cel Înviat! A doua zi de Paști la Catedrala mitropolitană

În cea de a doua zi a prăznurii Învierii Mântuitorului, numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala mitropolitană din Chișinău, pentru a împărtăși marea bucurie a Învierii Mântuitorului cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Episcopatul Bisericii Ortodoxe din Moldova, stareții sfintelor mănăstiri, protopopii din cuprinsul Eparhiei Chișinăului, precum și slujitorii sfântului lăcaș. Într-o atmosferă și o bucurie […]