Există două lucruri prost intelese despre căsătorie, care ar trebui să fie respinse în teologia dogmatica ortodoxă: intelegerea casatoriei ca avand scop unic procrearea si interpretarea casatoriei ca pe o „concesie” la o „infirmitate” umana – adulterul. Mitropolitul Ilarion Alfeyev (de Volokolamsk) a raspuns si a avertizat asupra acestor doua probleme, pe care le-am gasit importrante, mai ales in contextul discutiilor care au loc in prezent pe tema casatoriei. Va oferim, mai jos explicatiile oferite de acesta:
Taina căsătoriei a fost stabilită de Dumnezeu în Rai. După ce i-a creat pe Adam și Eva, Dumnezeu a zis: „Creșteți și vă înmulțiți” (Geneza 1: 28). Aceasta inmultire a rasei umane a fost realizata prin căsătorie: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Geneza 2: 24).
Prin urmare, uniunea din cadrul mariajului nu este o consecință a pacatului, ci ceva inerent naturii primordiale a ființei umane. Mai mult, Taina căsătoriei a fost inca o data binecuvântată de Domnul Întrupat, atunci când a schimbat apa în vin, la Nunta din Cana Galileii.
Există două lucruri prost intelese, cand vine vorba despre căsătorie, care trebuie sa fie respinse de teologia dogmatica ortodoxa. Unul ar fi: intelegerea căsătoriei doar ca avand scop unic procrearea. Care ar mai fi, atunci, sensul căsătoriei pentru acele cupluri care nu au copii? Ar trebui să divorțeze și sa se recăsătorească? Chiar și în cazul celor care au copii: ar trebui sa aiba ei contacte doar o singura data pe an, pentru unicul scop al „procrearii”? Aceasta nu a fost niciodata o învățătură a Bisericii. Dimpotrivă, conform Sfantului Ioan Gură de Aur, procrearea se poate intampla, practic, si in afara casatoriei, dar tocmai de aceasta a fost instituita căsătoria – și anume pentru a fi omul multumit si implinit cu femeia sa si pentru a avea copii. De fapt, în înțelegerea ortodoxă, scopul căsătoriei este acela că bărbatul și femeia ar trebui să devină una, o imagine a Sfintei Treimi, asa cum Cele Trei Persoane sunt, în esență, unite în dragoste. Pentru a-l cita pe Sfantul Ioan Gură de Aur, din nou: „atunci când soțul și soția sunt uniți în căsătorie, ei nu mai sunt priviti ca fiind ceva pământesc, ci ca imagine a lui Dumnezeu Însuși”. Iar iubirea reciprocă a celor doi parteneri din căsnicie devine dătătoare de viață și de creație, atunci când un copil este născut ca rod al ei. Fiecare fiinta umana este, prin urmare, un fruct al iubirii, iar nașterea fiecăruia este un rezultat al iubirii dintre părinții săi.
O alt lucru prost inteles despre căsătorie, este acela că o casatorie ar trebui să fie privită drept „concesie” la o „infirmitate” umana: anume ca ar fi mai bine să se căsătorească, decât să comită adulter. Aceasta intelegere gresita porneste de la o interpretare eronata a pasajului biblic din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel.
„2. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.
3. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
4. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
5. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.
6. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.
7. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.
8. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine.
9. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.”
Unele mișcări sectare creștine timpurii (cum ar fi Montanismul și Maniheismul) erau de părere că, în general, sexualitatea este ceva care este necurat și rău, în timp ce fecioria ar fi singura stare potrivita pentru creștini. Tradiția ortodoxă s-a opus foarte puternic acestei denaturari a ascetismului creștin și a moralitatii.
În Biserica Ortodoxă, nu există nicaieri o interpretare a uniunii sexuale ca fiind ceva… necurat sau profan. Acest lucru devine clar, cand citesti rugăciunile din ritualul ortodox al casatoriei. Viata sexuala este considerata compatibila cu „puritatea” și „castitatea”, acesta din urmă insemnand, bineinteles, nu o abstinenta de la actul sexual, ci mai degrabă o viață sexuală eliberata de ceea ce avea caracteristic după căderea lui Adam. Așa cum spune Pavel Evdokimov: „în uniunile armonioase, sexualitatea trece printr-o spiritualizare treptată, în scopul atingerii unei castitati conjugale”. Iubirea reciprocă dintre bărbat și femeie, în căsătorie, devine din ce in ce mai puțin dependentă de viața sexuală și se dezvoltă într-o unitate profundă și intr-o uniune care integrează întreaga persoana umana: cei doi trebuie să devină nu doar „un singur trup”, ci, totodata, un singur suflet. În căsătoria creștină, nu exista „plăcere” egoista sau cautarea „distractiei”, ca principala forță motrice: ci mai degrabă o căutare a sacrificiului reciproc, disponibilitatea de a-ti asuma crucea partenerului, ca pe propria ta cruce; de a impartasi intreaga ta viata cu un singur partener. Scopul final al căsătoriei este același cu cel al celorllate Sfinte Taine: indumnezeirea naturii umane și unirea cu Hristos. Acest lucru devine posibil, numai atunci când căsătoria în sine este transfigurata și îndumnezeita.
În căsătorie, persoana umană este transfigurată; ea învinge singurătatea și egocentricismul proprii; personalitatea sa este completata și perfecționata. În acest sens, Pr. Alexandru Elceaninov, un preot ortodox si teolog notabil contemporan, descrie căsătoria în termenii unei „inițieri” și „taine”, în care are loc „o transformare completa a persoanei umane”, „o extindere a personalitatii sale”, noi ochi, o noua percepție asupra vieții, o naștere în lume, prin aceasta, într-o noua plenitudine.
În uniunea maritală a două persoane, există atât finalizarea personalitatii lor, cat și apariția rodului iubirii lor: un copil, care face ca diada lor sa devina triadă: „… Cunoașterea integrală a unei alte persoane este posibila în căsătorie: un miracol de senzație, de intimitate, al viziunii unei alte persoane… Inainte de căsătorie, persoana umană alunecă pe deasupra vieții, văzând-o din exterior. Numai în căsătorie este pe deplin cufundata în ea, și patrunde in ea printr-o altă persoană. Aceasta bucurie a cunoașterii adevărate și a adevăratei vieti ne conferă acel sentiment de plinătate si de satisfactie completa, care ne face mai bogati și mai înțelepti. Iar acest lucru devine o plinătate chiar mai profunda, atunci când in afara celor doi, uniți și impacati, un al treilea apare: copilul lor”.
Revenind: Hristos este Cel Care este prezent in fiecare căsătorie creștină și care conduce ceremonia de căsătorie în Biserică: rolul preotului nu este acela de a-L reprezenta, ci mai degrabă de a-L prezenta pe Hristos și de a descoperi prezența Lui, așa cum se intampla, de asemenea, în alte Taine. Povestea Nuntii din Cana Galileia este citita la ceremonia Nuntii crestine, tocmai pentru a arăta ce este o casatorie: Casătoria este miracolul transformării apei în vin, care s-ar transpune, in rutina zilnica, într-o… sărbătoare neîncetată și, cu fiecare zi, intr-o celebrare perpetua a iubirii unei persoane pentru celălalt”.
