Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec”. (Isaia 6,10).
Există în lumea noastră asemenea peisaje triste, melancolice, imagini sumbre, la contemplarea cărora sufletul nostru se întristează. Există evenimente și persoane, la întâlnirea cărora cel mai mult ți-ai dori să închizi ochii, căci după întâlnirea cu ei de parcă nu mai reușești să deslușești bucuriile vieții. Exact aceeași stare o au și unele persoane care meditează la realitățile vieții noastre: o lume adesea plină de lăcomie și trădare, înșelăciune și suferință a celor nevinovați, boală și sărăcie – toate acestea îi pot schimba oricui starea sufletească, făcându-l un pesimist fără de speranță, inima căruia nu mai are loc și pentru nădejde și bucurie.
Cu toate acestea, ar trebui să recunoaștem că chiar și în acel firișor de iarbă, care prin minune răzbate prin asfalt, chiar și în acel micuț fulg de nea care căde pe umerii unui răufăcor, sau în acea lacrimă unică de pocăință a unei persoane care ignoră cu desăvârșire poruncile dumnezeiești, orice ochi atent poate descoperi frumusețea minunată a lumii create de Dumnezeu, și de a găsi totodată un motiv de bucurie pentru faptul că Dumnezeu ne-a înzestrat cu darul vederii. Darul pe care l-am primit fără vreun motiv anume, doar pentru faptul că El ne iubește. Acest lucru este la fel de adevărat și în privința peisajului moral al relațiilor umane, care asemenea aerului cuprinde sufletele noastre, și dacă această atmosferă e otrăvitoare, foarte ușor ne poate distruge, la fel cum și aerul proaspăt și curat, să ne aducă bucurie, speranța, tendință către fericire …
Asemenea cum cel orb din naștere nu este în stare să vadă tabloul minunt creat de Dumnezeu pentru oameni, nici omul orb duhovnicește nu e în stare să vadă în lumea înconjurătoare decât un șir de suferințe și încercări, ignorând cu desăvărșire acele bucurii și minuni pe care le trimite bunul Dumnezeu în viața fiecăruia dintre noi.
Sărmanul orb din naștere nici nu-și putea imagina ce reprezintă lumina vizibilă pentru ceilați oameni, de fapt el nici măcar nu și-o putea închipui, deoarece nu cunoștea ce reprezintă această lume. Asemenea lui, fiecare dintre noi, până în momentul în care l-am cunosc pe Dumnezeu, nu cunoșteam și nu puteam să înțelegem cât este de frumoasă de fapt viața în toată plinătatea ei.
Probabil că ați atras atenția că Mântuitorul nici nu-l întreabă pe acest sărman, dacă ar vrea și el să poată obține acest minunat dar al vederii, așa cum se întâmplase în multe alte cazuri de vindecare. Hristos nu i se adresează cu această întrebare, cunoscând că sărmanul nu poate să-i răspundă cu nimic, el necunoscând nici faptul ce înseamnă de fapt „a vedea”. Iar asemeanea lui sunt și mulți dintre noi, care fiind orbi duhovnicește, zi de zi nu văd în jurul lor persoane umane, create după chipul lui Dumnezeu, nu frați și surori, dar văd doar invideie, ură și răutate.
Dumnezeu ne vindecă pe fiecare de orbirea înnăscută. Bunătatea lui infinită ne oferă să vedem lumea prin prisma harului Său. Astfel devenim apți să vedem nu doar păduri și câmpii, oameni și păsări, pârâiașe care curg la vale sau stele strălucitoare. Dumnezeu ne oferă posibilitatea de a-l vedea pe El Însăși în chipul altei persoane. Și asemeanea cum i S-a arătat orbului în templu, Hristos ne oferă posibilitatea ficecăruia din noi de a-L cunoaște . Uităm cumva că cuvintele „L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este ” de fapt sunt adresate fiecăruia dintre noi. Iar dacă e așa cum mai poate rămâne în inima noastră descurajăre, tristețe, furie și iritare? Dacă Dumnezeu a deschis cu adevărat ochii noștri duhovnicești, ce ar mai putea cu adevărat să ne întristeze?
Toți avem nevoie să ni se deschidă ochii. Astfel să ne rugăm bunului Dumnezeu ca, pe lângă ochii trupesti, și ochii noștri sufletești să-și capete vederea, ca să putem vedea clar și deslușit care este scopul vieții nostre, care este esența veiții noastre pământești și pentru ce de fapt merită să luptăm. Dumnezeu să ne ajute pururea să-L primim aşa cum este El, să preţuim minunile și învățăturile Sale, ca El să trăiască în noi şi noi în El, mereu ducând o viaţă bineplăcută Lui. Amin.
Episcop Ioan (Moşneguţu)
sursa ioanmosnegutu.info