Îngenuncherea în timpul slujbelor săvârșite în Biserică, însoțită de cele mai multe ori de metanii, este o formă de cinstire a lui Dumnezeu și de exprimare a sentimentului nostru de respect, smerenie și supunere față de El.
În perioada postpascală și până la Cincizecime, tot mai mulți credincioși se întreabă dacă pot îngenunchea sau face metanii atât în locașurile de cult, cât și în cadrul rugăciunilor particulare. Pentru a da un răspuns care să clarifice această problematică, este necesar să căutăm dispozițiile și normele canonice sau tipiconale existente.
Astfel, cel de-al 20-lea canon al primului Sinod Ecumenic desfășurat la Niceea în anul 325 încearcă să generalizeze săvârșirea rugăciunilor din perioada Cincizecimii „stând în picioare”:
„Deoarece sunt unii care își pleacă genunchii Duminică și de la Paști până la Rusalii, pentru ca toate să se păzească în același fel, în fiecare parohie (eparhie), Sfântului Sinod i s-a părut ca rugăciunile să fie aduse lui Dumnezeu stând în picioare”.
Mai apoi, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, arătă, în canonul 91, că perioada „Sfintei Cincizecimi” nu este o vreme de întristare, ci o perioadă de bucurie pentru prezența vie a Mântuitorului în viața noastră, drept pentru care nu vom îngenunchea la rugăciune:
„Apoi și Cincizecimea întreagă este semn de aducere aminte a Învierii ce se așteaptă în veacul viitor. Că acea una și întâia zi, de șapte ori înşeptindu-se, constituie cele șapte săptămâni ale Sfintei Cincizecimi... în care zi, orânduielile Bisericii ne-au învățat să preferăm felul de a sta drept la rugăciune, spre a ne aduce lămurit aminte, ca oarecum să ne strămutăm mintea noastră de la cele prezente la cele viitoare”.
De asemenea, Sinodul Trulan (Constantinopol, 692), prin canonul 90, precizează:
„Am primit în mod canonic, de la Dumnezeu purtătorii Părinții noștri, să nu plecăm genunchii în duminici, cinstind (astfel) Învierea lui Hristos. Drept aceea, ca să nu nesocotim chipul lămurit al ținerii acestei (porunci), rânduim (poruncim) limpede credincioșilor, ca sâmbăta, după intrarea cea de seară a preoților în altar, potrivit obiceiului care se ține (în vigoare) nici unul să nu plece genunchii până duminică seara următoare, când (în care) după intrarea în vremea luminândei, plecând îndată genunchii, în chipul acesta să aducem rugăciunile (noastre) Domnului”.
Astfel, pe baza acestor prevederi canonice observăm că Sfinții Părinți au interzis îngenuncherea atât Duminica, în ziua Învierii, cât și în perioada postpascală. Însă, având în vedere faptul că de sinoadele ulterioare ale Bisericii nu au insistat asupra acestei chestiuni și nu au formulat alte hotărâri clare, obiceiul nu s-a păstrat până în zilele noastre sau nu s-a transmis uniform în tot spațiul ortodox.
Într-un interviu publicat pe site-ul doxologia.ro, părintele Costel Mareş, protopop de Moinești atrage atenția asupra faptului că aceste hotărâri canonice au fost luate în vremea respectivă, foarte îndepărtată, când participarea credincioşilor la slujbele divine se făcea cu regularitate, erau mult mai ancoraţi în viaţa Bisericii. În Biserica veche – subliniază părintele Mareș – îngenuncherea era interzisă „nu doar în această perioadă, ci și în toate zilele de duminică, pentru că acest act de cult era privit ca expresie a pocăinței, a părerii de rău, a plângerii pentru păcatele săvârșite, ceea ce era în totală contradicție cu starea de bucurie pe care o crea perioada pascală”.
De aceea, este necesar să deosebim caracterul penitențial al îngenuncherii și al metaniei de cel al bunei cuviințe, evlaviei sau respectului din unele momente centrale ale slujbelor din biserică. Ca act de pocăinţă, îngenuncherile şi metaniile nu pot fi justificate şi practicate în această perioadă de bucurie, pe când ca semne de evlavie şi respect, ele sunt îngăduite și nu mai contravin caracterului acestuia sărbătoresc al duminicii sau perioadei dintre Învierea Domnului şi Rusalii sau Cincizecime.
Așadar, creștinii care cunosc normele canonice enunțate mai sus și le respectă procedează corect, având în vedere că ele poartă amprenta primelor veacuri creștine alături de autoritatea Sfinților Părinți, care au fost inspirați de Dumnezeu, iar celor ce nu au cunoștință de aceste dispoziții, nu li se va impune adevărul cu mustrare, ci li se va recomanda respectarea lui cu îngăduință și în duhul iubirii creștine.
Sursa: doxologia.ro
