Săptămâna a început cu două evenimente care mi-au mângâiat sufletul: un Botez și o Cununie.
O mamă a revenit de peste hotare să-și încreștineze copilul. Mi-a mărturisit că acolo unde se află simte un mare gol alături de un soț necreștin, dar și prin lipsa unei biserici ortodoxe.
Dorul și setea ei de cele sfinte nu puteau să nu mă bucure. Dar bucuria era amestecată cu tângă de la gândul că ai noștri, cei de aici, cei care nu au restricții și pot intra oricând în locașul Domnului, nu o fac.
Cununia a fost asupra a doi tineri simpatici și pozitivi, care au adunat în jur zeci de semeni la fel de frumoși și optimiști, cu zâmbet larg și lumină în priviri. Se bucurau sincer pentru tinerii însurăței, care primeau Taina Cununiei.
Se cunosc din copilărie, s-au împrietenit din clasele primare, apoi viața i-a despărțit, au absolvit diferite universități, o bună parte sunt peste hotare, dar s-au reunit ca să împărtășească bucuria zilei.
De multă vreme nu am fost martor la atâta satisfacție sufletească, exprimată prin cuvinte calde, prin îmbrățișări frățești și prin zâmbet atât de firesc.
Îi admiram și mă gândeam: ce ne încurcă să fim alături unii de alții? De ce nu investim și nu prețuim ceea ce cu adevărat ne împlinește?
Preot Octavian Moșin
