Actualitate

PS Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Sfânta Liturghie la hramul Manastirii Horăști

928

Joi, 28 iulie 2022, în ziua prăznuirii Sfântului Cneaz Vladimir, Mănăstirea Horăști din raionul Ialoveni și-a serbat ocrotitorul ceresc.  Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Preasfinției Sale i-au coliturghisit PC Părinte Arhimandrit Nectarie, Starețul Mănăstirii Horăști și un sobor preoțesc.

După încheierea Sfintei Liturghii a fost oficiat un Tedeum, în continuarea căruia Preasfințitul Siluan s-a adresat cu un cuvânt de zidire către cei prezenți. „Cu câteva decenii în urmă, oameni cu dragoste de Dumnezeu și de Sfinții lui, au închinat acest sfânt așezământ monahal Sfântului cneaz Vladimir, pe care îl cinstim în această zi. „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa,” ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel pe fiecare dintre noi care suntem chemați să fim următori ai Sfinților, împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu. Cinstirea sfinților se arată în felurite moduri. Cea mai aleasă, adâncă și cuprinzătoare cinstire se arată când noi încercăm, cu toate slăbiciunile noastre, să urmăm sfinților, după puterea dată de Dumnezeu și după voința proprie”, a menționat Preasfinția Sa.

Totodată, Episcopul vicar a transmis celor prezenți mesajul Înaltpreasfințitului Vladimir, adresând felicitări Starețului Mănăstirii Horăști, arh. Nectarie.

La rândul său, Părintele Arhimandrit Nectarie i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru rugăciunile comune către Bunul Dumnezeu și Sfântul Cneaz Vladimir, dar tuturor credincioșilor pentru că au împărtăşit bucuria acestei sărbători. „Am trăit momente frumoase de rugăciune comună. I-am mulțumit Bunului Dumnezeu pentru toate darurile și binefacerile primite și ne-am rugat să binecuvânteze pământul cu ploaie, să ne dea putere și tărie, credință și inimi pline de dragoste unii față de alții, pentru ca într-un gând să mărturisim și să trăim așa cum ne învață Domnul și Mântuitorul nostru,” a spus Arhimandrit Nectarie (Gherman).

În continuarea Sărbătorii  de astăzi a fost sfințită o Troiță, ridicată cu străduința enoriașilor Sfintei Mănăstiri Horăști.

„Asemănîndu-te marelui Apostol Pavel, întru înţelepciune, preamărite Vladimire, ai părăsit slujirea cea idolească şi, ca un bărbat desăvîrşit, te-ai împodobit cu porfira dumnezeiescului Botez; şi acum, stînd cu veselie înaintea Mîntuitorului Hristos, roagă-L să se mîntuiască conducătorii ţării şi poporul ei.” (Condacul Sfântului Cneaz Vladimir)

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1128

Intrarea Maicii Domnului în Biserică sărbătorită prin slujbă arhierească la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Vineri, 4 decembrie 2020, de Sărbătoarea Împărătească Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, a înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor afectați de COVID-19, pentru personalul medical și pentru toți cei ce îngrijesc de […]