Sîmbăta săptămînii a II-a din Postul Mare, a pomenirii morților, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

2186

În Sîmbăta săptămînii a II-a Postului Mare, a pomenirii celor răposați, Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un sobor de slujitori şi în prezenţa unui număr mare de credincioşi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Ioan Gură de Aur la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei.

Pomenirea generală a morților din sîmbetele a doua, a treia și a patra din Postul Mare se înscrie în atmosfera specifică acestei perioade de pregătire pentru întîmpinarea după cuviință a Învierii Domnului, cînd credincioșii se ocupă mai mult de sufletele lor. De aceea, este firesc să se gândească și la sufletele celor răposați, ajutîndu-i cu rugăciunea și cu milostenia.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
2213

Rezultatele cercetărilor privind moartea suspectă a Episcopului Grigorie Leu al Hușilor – otrăvit de reprezentanți ai regimului comunist ateu

  Episcopia Hușilor aduce la cunoștința opiniei publice rezultatele privind demersul, inițiat încă din anul 2018, de stabilire a circumstanțelor trecerii la cele veșnice a fostului Episcop de Huși, Grigorie Leu, mort în condiții suspecte, la data de 1 martie 1949. Pentru punerea în valoare a personalității acestui episcop mărturisitor, precum și pentru a readuce […]