Actualitate

Activități desfășurate în Săptămîna Tineretului Ortodox în r-ul Rîșcani

2340

Activitățile din Săptămîna Tineretului Ortodox din raionul Rîșcani, au demarat în parohia Costești, unde, la data de 19 aprilie 2016, în incinta liceului din localitate, a avut loc o întîlnire de suflet a cîtorva preoți cu elevii claselor gimnaziale și liceale. Gazdele acestei întîlnirii au fost conducerea liceului și profesorii, care au manifestat deschidere la lucrarea ziditoare de suflete.

Activitatea dată a fost prilejuită de perioada Postului Mare în care ne aflăm, dar și de sărbătorile de care ne apropiem și a fost moderată de protoiereul Oleg Mîță, parohul locului, iar oaspeți au fost protoiereul Veceslav Ungurean, protopopul raionului și protoiereul Constantin Dascal din parohia Recea. În cadrul întîlnirei, afară de tema propusă spre discuție despre ascultare, au parvenit foarte multe întrebări din partea elevilor despre scopul vieții, despre post, sărbători, patimile Domnului și altele care îi interesa la care au primit răspuns.

Totodată s-au făcut și totalurile unui concurs de desene, cu denumirea ,,Mergănd spre Înviere”, unde cele mai bune lucrări au fost menționate și premiate. Această întîlnire face parte din lucrarea Bisericii, cu nădejdea ca copiii și tinerii noștri să devină creștini trăitori a credinței ortodoxe. Nădăjduim că acest început al zidirei sufletești din Săptămîna Tineretului Ortodox, va avea continuitate în această localitate și în celelalte porohii din raion.


Articole Asemănătoare
2597

Seminar – Ne îndreptăm de tineri, ca la bătrânețe să trăim fericiți

Joi, 10 martie, 2016, în cadrul proiectului care se desfășoară în Republica Moldova în perioada 1 – 26 martie cu genericul: Luna pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie, organizat sâmbătă, 26 martie și în or. Ungheni, […]

Articole postate de același autor
425

Cea mai mare frumuseţe a unei femei este cuviinţa

Cea mai mare frumuseţe a unei femei este cuviinţa, căci lipsa de cuviinţă la o femeie este cea mai nenaturală şi mai respingătoare imagine care se poate vedea în lume. Viaţa Sfintei Macrina este un exemplu ilustru de bună cuviinţă, care se cuvine să fie a oricărei femei, în tinereţile ei Cuvioasei Macrina i s-a […]