Astăzi am ajuns la praznicul Înălțării Domnului. Încheiem perioada pascală și trăim clipele Înălțării, bucurându-ne că Dumnezeu nu ne părăsește, ci promite trimiterea Sfântului Duh, care se va realiza în câteva zile.
Simțim dragostea Celui de Sus, grija față de fiecare suflare și încercăm să conștientizăm că patria noastră este în ceruri, că viața pământească este efemeră, însă e foarte importantă, fiind una pregătitoare pentru veșnicie.
Hristos ne învață cum să trăim clipele terestre pentru a ajunge la limanul mântuirii sufletelor noastre. Parcă este simplu – iubește dăruindu-te –, însă e atât de dificil de realizat în viața aceasta plină de provocări.
Iar pentru a învăța cum să trăiești corect e mare nevoie să fii în timpul și spațiul sacru al Bisericii, având posibilitatea să comunici și chiar să guști din divinitate prin Sfintele Taine.
Legându-ne de Dumnezeu ne legăm de veșnicie. Și chiar dacă trăim viața pământească, simțim stările de bucurie și împlinirea duhovnicească pe care le vom trăi în plinătate când vom fi în preajma Domnului.
Duminica pe care am petrecut-o, cea a Orbului din naștere, ne arată că, de rând cu bolile și neputințele trupești, urmează să fim precauți să nu ajungem și la orbirea sufletească, care se manifestă prin orgoliu, iubire de sine, indiferență... Or, acestea din urmă sunt mărturii ale necredinței și lipsei dragostei față de Dumnezeu și de aproapele.
„Asta ține de dragoste: a privi la om și a vedea în el o frumusețe de nerăpit, iar totodată a te îngrozi de ceea ce viața a făcut din el, a săvârșit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferință, durere pentru că omul e nedesăvârșit, și totodată minunarea că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Și iată: dacă privești măcar o dată la om în felul acesta, poți să-l îndrăgești în pofida a tot ce le sare în ochi altora”, ne spune marele ierarh Antonie de Suroj.
Viața trăită în duhul dragostei creștinești ne ajută să dobândim alți ochi, alte urechi… și să fim în stare să ridicăm inimile noastre spre cele veșnice.
„Târziu am înțeles că a avea o inimă bună înseamnă prezența lui Dumnezeu în om. Deci, această inimă bună se poate dobândi oriunde s-ar afla omul pe pământ, depinde numai de el”, mărturisește Dumitru Bordeianu.
Iar Mântuitorul ne confirmă realitatea că doar „cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu”. (Matei 5, 8).
Preot Octavian MOȘIN
