O întâlnire de suflet cu părinții Iov (Cristea) și Augustin (Zaboroșciuc) de la Mănăstirea Curchi

1117

Miercuri seara, 21 aprilie 2021, în cadrul serilor duhovnicești desfășurate la capela cu hramul ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM a fost abordată tema "Post, patimi și Învierea Domnului”, avându-i drept invitați pe părinții Iov (Cristea) și Augustin (Zaboroșciuc) de la Mănăstirea Curchi.

În debutul întâlnirii, părintele Octavian Moșin, președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, le-a mulțumit oaspeților pentru prezență și implicarea în zidirea duhovnicească a tuturor celor însetați de Cuvântul lui Dumnezeu și în special a tinerilor.

În cadrul întâlnirii arhim. Iov (Cristea) a vorbit despre perioada Triodului, calea pe care trebuie să o parcurgă creștinul pentru a se învrednici să participe atât la Pătimirea și Răstignirea Mântuitorului, cât şi la Învierea Sa. Pentru o mai profundă trăire a acestei perioade, părintele i-a îndemnat pe cei prezenți la parcurgerea și trăirea slujbelor pe care le conține cartea de cult Triodul.

"Perioada Triodului ne permite nu doar să învățăm să trăim duhul adevăratului post, ci și duhul Ortodoxiei însăși, duhul viziunii pascale asupra vieții, morții și veșniciei. Biserica ne pune în față un drum în trepte, o scară sau un urcuş duhovnicesc, pe care ne străduim să-l parcurgem pentru a putea trăi bucuria Învierii", a spus părintele Iov.

Despre încercarea de a trăi mai profund această perioadă celor prezenți le-a vorbit arhim. Augustin (Zaboroșciuc), menționând că mereu trebuie să ne propunem scopuri mai înalte și atunci vom realiza atât cât ne stă în putere, și din contra, dacă ne vom propune prea puțin, nu vom reuși să realizăm nimic.

Părintele arhimandrit a reliefat care ar trebui să fie scopul Postului pentru fiecare dintre noi: "Chiar dacă trăim și gândim mai mult trupește și cu greu reușim să depășim această stare, perioada Postului Mare ne permite să ne refacem relația noastră cu Dumnezeu, să-L chemăm și primim în viața noastră. Dumnezeu ni se oferă tuturor prin Sfintele Taine. Noi nu ne împărtășim deoarece ne-am spovedit și ne-am pregătit cumva în acest sens, ci ne împărtășim fiindcă Dumnezeu ne iubește. În post avem posibilitatea de a ne refacem simțirea duhovnicească, auzul duhovnicesc, care ne vor permite să auzim și să răspundem îndemnului: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia gătită vouă...” (Matei 25, 34)"

La final, cei prezenţi au dialogat cu invitaţii, care au adresat întrebări legate de tema abordată. Părintele Octavian le-a mulțumit invitaților pentru prezență și le-a oferit din partea Asociației Studenţilor Creştini Ortodocşi câte un set de cărți.

"Noi ajungem la Paști nu numai privind la calendar și zicând: ”Anul acesta va fi pe data de 2 mai”. Trebuie să trecem prin Postul Mare. Este imposibil a intra în Împărăția lui Dumnezeu fără a scăpa de „grăsimea” spirituală a tot ceea ce este rău, superficial, neînsemnat și muritor în viața noastră", spunea Pr. Alexander Schmemann. Dacă ne dorim o trăire a bucuriei pascale, trebuie să depunem un efort care să ne ducă de la prea multele griji lumeşti la lucrarea celor duhovniceşti.

A consemnat Natalia Lozan

 


Articole postate de același autor
1037

În Duminica Tomei, Preasfințitul PETRU a oficiat Sfânta Liturghie și pomenirea celor răposați, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

La 9 mai 2021, în duminica numită Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie, la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. După încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul însoțit de slujitorii Catedralei a săvârșit Panihida Mare, pentru sufletele celor răposați. Menționăm că deja de ani buni, Preasfinția Sa îndeamnă părintește credincioșii, […]