Actualitate

Sub semnul de viață dătător al Sfintei Cruci – Slujbă praznicală prilejuită de cea de a 60-a aniversare a ÎPS Sava, Arhiepiscop deTiraspol și Dubăsari

280

În perioada 26-27 septembrie 2018, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir s-a aflat într-o vizită canonică în Episcopia de Tiraspol și Dubăsari, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Sava.

Evenimentele eclesiale au debutat în seara zilei de miercuri, 26 septembrie, cu slujba Privegherii pentru sărbătoarea domnească a Înălțării Sfintei Cruci, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală “Nașterea Domnului” din orașul Tiraspol.

Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile și Moartea Mântuitorului.

***

Joi, 27 septembrie, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica în construcție cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci din orașul Tiraspol.

Totodată, în această luminoasă zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Sava, Arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari, a aniversat 60 de ani din ziua naşterii, prilej cu care alături de Întâistătător şi omagiat, au coliturghisit Ierarhi ai Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, precum şi confraţi arhipăstori de peste hotare.

În timpul Vohodului mic, Întâistătătorul a decorat trei slujitori ai Arhiepiscopiei de Tiraspol și Dubăsari, pentru activitatea pastoral-misionară sârguincioasă:

Arhim. Ioan (Danilescu) – Dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
Prot. Eugen Camenșic – dreptul de purta mitra.
Prot. Adrian Mihalachi – dreptul de a purta cruce cu podoabe.
La finalul slujbei praznicale, Mitropolitul Vladimir i-a adresat Arhiepiscopului Sava un cordial cuvânt de felicitare, urându-i viaţă îndelungată, trăită întru Slava lui Dumnezeu şi pentru binele şi propășirea Bisericii Drept-măritoare. Iar în semn de apreciere a muncii depuse în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Întâistătătorul i-a acordat ÎPS Arhiepiscop Sava Ordinul „Sf. Irh. Petru Movilă”, de gr. I. La fel, Vlădica Sava s-a învrednicit și de Ordinul patriarhal „Sf. Irh Inochentie, Mitropolitul Moscovei şi Kolomnei”, de gradul III.

Vădit Emoţionat, ÎPS Sava i-a mulţumit Mitropolitului pentru frumoasele și sincerele urări, menționând că toate lucrurile care le-a realizat până acum, au fost posibile numai cu ajutorul Domnului și prin eforturi comune, ceea ce denotă unitatea și dragostea frățească.

Mulțumind binecredincioasei adunări, Vlădica Sava și-a exprimat speranța că și în continuare se va lucra în duhul unității spre propășirea valorilor nepieritoare ale Ortodoxiei.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
2953

Aniversarea a 50 de ani de viață a Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, la Mănăstirea ”Sf. Cuvioasa Parascheva” – Hîncu

Duminică, 29 octombrie 2017, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit VLADIMIR a liturghisit la Mănăstirea ”Sf. Cuvioasa Parascheva” – Hîncu, cu prilejul celebrării celor 50 de ani de la naștere a Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni. La Liturghia praznicală, în premieră pentru Republica Moldova au participat un sobor impunător de arhierei, […]

Articole postate de același autor
1646

A treia parte a Canonului Sf. Andrei Criteanul la Mănăstirea Curchi

„Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” – a răsunat astăzi în cea de-a treia zi a Săptămânii Duhovnicești de la începutul Postului Păresimilor. Cu acest prilej, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a citit cea de-a treia parte a „Canonului lacrimilor” Sfântului Andrei […]