Prin sfinte rugăciuni şi parastase poţi scoate un om din iad

6260

O femeie din ţară care nu ştie ce să facă pentru bărbatul ei, care a plecat nepregătit la Domnul, ar vrea să afle dacă mai poate să-l ajute cumva.

- Să lăsăm toate în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, că nimic nu se face fără Dumnezeu. I-a luat Dumnezeu bărbatul, Dumnezeu să-l ierte. Acuma ea, fiindcă a rămas în urma lui, îl poate ajuta cu sfintele rugăciuni, cu Sfintele Liturghii, cu parastase, ca să-i scoată sufletul din iad, dacă o fi acolo.

Sfânta Scriptură spune că prin sfintele rugăciuni, Sfintele Liturghii şi parastase poţi scoate un om din iad. De aceea, nu trebuie să deznădăjduim, să socotim înaintea lui Dumnezeu lucru neînţelept că a murit. A murit! Slavă Domnului c-a murit, s-a dus acolo unde ne ducem cu toţii. Nu există om să nu moară. El s-a dus acolo astăzi, eu am să mă duc, la sigur, mâine. Nu există aşa ceva, că „poate eu n-oi muri”. Se poate ca omul să nu moară? Tot moare. De aceea, să lăsăm toate în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi să-L rugăm ca să ne miluiască şi pe noi, şi pe aceia care s-au dus dincolo nepregătiţi.

Din Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 50


Articole postate de același autor
4710

Omul smerit ia putere din puterea lui Dumnezeu

Omul smerit nu este slab, ci mai degrabă este puternic, pentru că puterea lui Dumnezeu lucrează și acționează prin el, în timp ce omul mândru este slab, întrucât respinge harul atotputernic al lui Dumnezeu și nu rămâne decât cu propriile puteri umane, care, desigur, sunt cu mult mai slabe și mai puțin importante în comparație […]