Părinţii trebuie să-şi iubească copiii ca pe copiii lor, nu ca pe idolii lor

3952

Părintele Epifanie spunea părinţilor despre educaţia copiilor: „Sufletul adolescentului se află într-o explozie de libertate, de aceea acceptă greu anumite sfaturi. Deci, în loc să-l tot sfătuieşti şi să-l dojeneşti puţin câte puţin, pune-I mai bine această problemă Mântuitorului Hristos, Maicii Domnului şi Sfinţilor. Cheamă-i în rugăciune ca să-i facă aceia pe copii să înţeleagă şi comportaţi-vă cu ei ca şi cu măgăruşii, uneori strângând hăţul, alteori lăsându-l lejer.

Când măgăruşul loveşte, iar hăţul este strâns, atunci trebuie să-l lăsăm uşor mai lejer pentru că altfel se va rupe. Dimpotrivă, dacă el este calm, putem atunci trage de hăţ şi să-l ducem oriunde vrem.

Părinţii trebuie să-şi iubească copiii ca pe copiii lor, nu ca pe idolii lor, adică pe copilul lor să-l iubească aşa cum este el nu cum ar vrea ei să fie, semănându-le”.

Din G. Spiliotis, Părinții duhovnici și copiii. Educația tinerilor în conformitate cu învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii noastre, Editura Egumenița, Galați, 2006, pp. 46-47


Articole postate de același autor
2709

Un băiețel refugiat își cere scuze pentru Bruxelles

O imagine emoționantă a fost postată de agenția Reuters. Un băiat aflat în tabăra refugiaților de la granița Greciei cu Macedonia ține o foaie pe care scrie „Ne cerem scuze pentru Bruxelles”. sursa http://agora.md/ Europa a fost zguduită marți dimineața de exploziile produse în capitala belgiana Bruxelles. Atentatele teroriste au luat cel puțin 32 de […]