În rugăciune creştinul trăieşte suferinţa sau bucuria celui pentru care se roagă

743

In rugăciunea de pocăinţă pentru păcatele noastre noi învăţăm să trăim tragedia întregii omeniri prin noi înşine. Dacă, în virtutea a tot felul de zădărnicii, la tot pasul, eu bolesc cu întreaga fiinţă, dacă pentru toate căderile mele mi se ascunde căderea străveche a protopărintelui nostru, care a rupt întreaga omenire de Dumnezeu şi Tatăl nostru, atunci este normal pentru mine ca în suferinţele mele personale să cunosc fiinţial suferinţele tuturor oamenilor. Dar poate fi şi invers: în bucuria mea să văd bucuriile întregii lumi. Aşa se învaţă creştinul să împreună-pătimească cu toţi cei ce sunt în suferinţe şi să se bucure cu toţi cei ce petrec în bucurie.

Dacă păcatul, în esenţa sa, este întotdeauna o crimă împotriva iubirii părinteşti a lui Dumnezeu, atunci restabilirea deplină a iubirii pierdute nu este posibilă altfel decât printr-o totală pocăinţă, care să ne descopere, dacă este posibil, până în sfârşit, ce înseamnă această crimă, atunci când se impune în planul veşniciei. „Preabunule Părinte, vindecă-mă şi pe mine leprosul, învoieşte-mă pe mine cel stricat de păcate... Părinte Sfinte, sfinţeşte-mă pe mine: şi mintea şi inima şi trupul meu... greşit-am înaintea Ta, şi voi muri departe de Tine... primeşte-mă pe mine, după mulţimea îndurărilor Tale şi a milostivirii Tale.”

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Despre rugăciune, traducere din limba rusă de Pr. Prof. Teoctist Caia, Mănăstirea Lainici, 1998, p. 53)

 

 


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
4390

De ce oare un Sfânt trebuie să îngrijească pisicile?

În frumosul cadru natural al mănăstirii puteai vedea din când în când nişte pisici mari venind dintr-o pădure cu copaci uriaşi, aflată în vecină­tate, îndată ce ne vedeau pe noi, străinii, fugeau ca fulgerul. Păreau foarte sălbatice, deşi nu provo­cau teamă, fiind plăcute la vedere. Îndată ce-l vedeau pe Părintele, scânceau ca nişte copii mici […]

Articole postate de același autor
1551

Cum s-a dovedit părintele Rafail a fi un Înger

După regula Sfinţilor Apostoli, preotul care a lovit un om este supus pedepsei canonice şi oprit de la sfânta slujire. S-a întâmplat în anul 1977. Pe atunci părintele Rafail era un ieromonah destul de tănăr, nu de mult hirotonit la Mănăstirea Pecerska din Pskov. Odată, într-o dimineaţă însorită de vară, având o minunată dispoziţie sufletească, […]