Cu moartea pre viaţă călcînd…

1361

S-a înnoptat. Liverpool îşi macină monoton ploile printre case murdare de timp amestecat cu sărăcie. Copiii dorm şi visează că dorm cu capul pe Cupa Angliei. Spre marginea oraşului, aproape de un parc buimac de verde, stă mut o huidumă complicată de beton. Spitalul. Din întuneric, se desprinde o siluetă deşirată.

Trece întins prin parcare şi îşi leapădă, din mers, gluga, mantia şi coasa. Rămîne într-o robă judecătorească, perfect aşezată pe schelet. La intrare, aşteaptă un grup în halate albe. Toţi intră, cu treabă, în spital. Moartea a sosit la Liverpool şi îl caută pe Alfie Evans.

Mai toată lumea care a auzit sau nu de Cupa Angliei şi de Alfie Evans ştie că oamenii mor. Întotdeauna după naştere. Mulţi în spitale şi, dacă spitalele sînt româneşti, de mizerie bacteriană sau incompetenţă. Dar în spitalele Nordului, acolo unde protestantismul s-a reîntrupat în fanatism laic al eficienţei, oamenii dispar înhăţaţi de nenorocirea inversă.

În Marea Britanie, Belgia, Olanda, Elveţia, cine e prea tînăr sau prea bătrîn, prea obosit sau neputincios, e selectat şi eliminat tocmai pentru că sistemul merge strună. Tocmai pentru că mecanismul prosperă, perfect acoperit legal şi îngăduit medical.

Primul lucru pe care sistemul îl respectă şi îl aplică în spitale nu e jurămîntul senilului Hipocrat. E o filozofie semeaţă şi întunecoasă după care viaţa şi moartea, nefiind de la Dumnezeu, pot fi îngăduite sau oprite de mîna de pe robinet. Atotputernica mînă de pe robinet. Locţiitorul lui Dumnezeu. Totul merge sau e curmat etanş, politicos şi doct. Medici, judecători şi alţi oameni de seamă ştiu cînd şi ce trebuie făcut pentru ca rebutul să fie scutit de viaţă, în propriul interes. „In his best interest“ - cum spune cea mai nobilă sentinţă capitală vreodată rostită printre oameni. Bine n-aţi mai veni în civilizaţia occidentală a morţii!

Alfie Evans avea 23 de luni şi a fost copilul unor scouse. Pleava vorbitoare de engleză cîntată nazal din şi de pe lîngă Liverpool. Un soi de Galaţi maritim, cu tradiţie muncitorească, bere şi fotbal străvechi. Tatăl, 21 de ani, zugrav şi catolic. Mama, cu copilul, prin casă, de la 18 ani.

Dar Alfie a rămas supus britanic şi ostatic în spital. O nouă decizie judecătorească a interzis tratamentul în Italia.

Acum un an, Alfie Evans s-a îmbolnăvit şi a intrat în convulsii. La spital nimeni n-a dat de cap bolii. Ceva la cap. Pacientul Evans a intrat în comă. A fost cuplat la tuburi şi aparate. După un timp, spitalul şi avocaţii lui prestigioşi au decis că n-are rost şi justificare de cost să continue. Tuburile trebuie decuplate. Alfie Evans a dat, de la bun început, greş în viaţă şi trebuie ajutat să moară. În Anglia, întîrziaţii vieţii, copii sau bătrîni, sînt omorîţi legal, după o procedură aprobată de stat şi acceptată de lumea educată.

Părinţii lui Alfie Evans nu sînt educaţi. Dar informaţi de legile firii şi de mandatul lui Dumnezeu sînt. Tom şi Kate s-au împotrivit. Au ajuns la tribunal. Judecătorii i-au trimis acasă cu o hîrtie în care scrie că fiul lor are dreptul să fie omorît în spital. Tom a plecat la Vatican. A sărutat mîna celui mai nou urmaş al Sfîntului Petru, primul Episcop de Roma. A cerut ajutor. Papa Francisc a vorbit în numele vieţii şi a obţinut un avion gata să îl aducă pe Alfie Evans la un spital din Roma. Guvernul italian a făcut hîrtiile şi Mister a devenit Signor Evans Alfie. Cetăţean italian.

Dar Alfie a rămas supus britanic şi ostatic în spital. O nouă decizie judecătorească a interzis tratamentul în Italia. De ce? Nici cele mai iscoditoare minţi nu vor găsi alt răspuns decît: pentru că spitalul, judecătorii şi noua civilizaţie a morţii, la putere în Occident, vor să îl omoare. Nu! Insistă să îl omoare. Aşa cum cere raţiunea odată eliberată de superstiţia religioasă a vieţii sacre. S-a spus că Tom, tatăl lui Alfie, e romano-catolic, aşa cum se spune de cineva că e infirm, analfabet sau satanist. Cu milă, regret şi dramul de înţelegere cuvenit retarzilor. În acest caz, ori sîntem toţi retarzi catolici, ori sîntem barbari la zi.

Lucrurile trebuie spuse clar şi apăsat. Consensul morţii e cimentat deasupra Occidentului. Să recapitulăm testamentar:

Dar conştiinţa? A fost decuplată de la tuburi cu mult înaintea lui Alfie Evans. Tăcerea ostilă şi furia selectivă trec drept ţinută publică. Nici un ONG, star rock, vedetă globală de cinema, nici un sportiv milionar şi nici un filantrop sau ITist miliardar nu au avut timp şi cuvinte pentru Alfie Evans, cetăţean britanic şi italian, dar non-cetăţean al lumii noi.

Înconjurat de dragostea funerară a medicilor, Alfie a înţeles ce e „in his best interest“ şi a murit. Civilizaţia funerară a cîştigat încă o bătălie.

A! Dacă era vorba de copiii altora, de gazaţii din Siria, de Prinţii urmaşi la tronul britanic, de alge, plastic, gîngănii sau pui de urs polar, atunci da! Conştiinţa şi protestul nu mai aveau loc destul în media şi social media, în pieţe şi pe străzi. Dar Cazul Alfie Evans e prea alb, prea vulgar şi de nici un fel minoritar. Ţine de plebeii scouse, din tribul deplorables - cum plastic şi nepoluant i-a numit dna Clinton.

Dar Europa, piscul iluminist al umanismului? Ea ce simte şi ce judecă? Nimic. Tatăl lui Alfie Evans s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, încredinţat că dreptul la viaţă ţine, totuşi, de drepturile omului. Curtea a refuzat să judece. Aceeaşi Curte care apără exemplar dreptul la umbră, dreptul la experimente pe familie şi toate drepturile omului sosit din Sahel a stabilit că dosarul Alfie Evans e „inadmisibil“. Orwell şi Kafka pozează pentru statui călare pe omul învins, la Strasbourg, în curtea Curţii.

Alfie Evans a fost decuplat de la oxigen, luni 23 aprilie. În ciuda pronosticurilor mediale şi a speranţelor judecătoreşti, Alfie a continuat. Prin întunericul primordial în care pluteşte un copil necuvîntător, Cineva nevăzut şi suprem l-a făcut să respire încă cinci zile.

Apoi, înconjurat de dragostea funerară a medicilor, Alfie a înţeles ce e „in his best interest“ şi a murit. Civilizaţia funerară a cîştigat încă o bătălie. Cu moartea pre viaţă călcînd...

sursa adevarul.ro


Articole Asemănătoare
6036

A murit Alfie, băieţelul a cărui moarte a fost decisă de judecători

A murit Alfie Evans, micuţul britanic în vârstă de 23 de luni pe care instanţele juridice britanice şi europene l-au condamnat la moarte prin deconectarea de la aparatele care îl menţineau în viaţă, după lungi lupte juridice pierdute una după alta de părinţi şi ignorând chiar şi un apel lansat în favoarea lui Alfie de […]

    Articole postate de același autor
    973

    Familia numeroasă este o chemare înaltă, și nu o pecete a Ortodoxiei

    Interviu cu starețul Mănăstirii Sviato-Troițkaia Serghieva, Piatnițkoe Podvorie din Serghiev Posad, profesor asociat al Academiei Teologice din Moscova, redactor-șef al portalului Bogoslov.ru, protopopul Pavel Velikanov.  E ceva greșit in conservatorismul nostru, sau sunt greșite reflecțiile părintelui Pavel Velikanov despre familie ca spațiu al concentrației maxime a iubirii? Demult nu am mai auzit termenul „a plodi […]