Aşa, Doamne împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele…

4514

Să ne asemănăm, iubiţilor întru Hristos fiii mei, în această nejudecare, în această dragoste adevărată pentru aproapele nostru, oamenilor sfinţi. Să ne străduim să nu observăm şi nici chiar să nu cunoaştem greşelile celor de aproape ai noştri şi întotdeauna să recunoaştem doar păcatele proprii.

Fie ca una din cele mai iubite şi permanente rugăciuni ale noastre să fie: Aşa, Doamne împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele (Rugăcinea Sf. Efrem Sirul). Să facem legământ cu Domnul nostru Iisus Hristos, să iertăm din toată inima toate supărările ce ne-au fost pricinuite din partea apropiaţilor noştri şi niciodată să nu judecăm pe nimeni. Şi dintr-o dată vom simţi în inima noastră pacea lui Hristos şi bucuria Lui. Îi vom fi dragi Lui, ca cei mai iubiţi şi preţuiţi copii ai Lui. Pentru această iubire faţă de aproapele nostru, Domnul va revărsa peste noi toată dragostea şi milostivirea Lui cea nespusă.

Din Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 164

 


Articole postate de același autor
7419

Pentru cei cărora le este frică să se împărtăşească ca nu cumva să ia microbi!

Există creştini cărora le este frică să se împărtăşească ca nu cumva să ia microbi! Dacă ar fi fost aşa, nu ar mai fi trăit nici un preot, deoarece ei la sfârşit consumă conţinutul Sfântului Potir din care se împărtăşesc mereu sute de credincioşi cu boli diferite. Cu toate acestea, nici un preot nu a […]