Ştiri interne
1858

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, PS Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi

În Duminica a XVII-a după Cinzecime și după Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, 18 septembrie/1 octombrie 2017, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica centrală a mănăstirii Curchi cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, în prezenţa mulţimii credincioşilor. În […]

Catehism
5740

Există persoane care nu pot fi pomenite la Sfânta Liturghie?

– Dragă, există… În privinţa aceasta, două lucruri trebuie să avem în vedere. Pe de o parte, rânduiala Bisericii, care îi exclude de la pomenirile la Sfânta Liturghie pe cei care n-ar fi vrednici să se împărtăşească. Asta înseamnă că la Sfânta Liturghie, de drept şi de fapt ar trebui să fie pomeniţi numai aceia […]

Comentariile zilei
2128

Mitropolitul Nestor Vornicescu reînvie la locul de baștină

Astăzi ar fi împlinit 90 de ani de la naștere Mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei. Născut din plugari răzeși în satul Lozova (actualul raion Strășeni), rămâne a fi și ierarhul de la Lozova, în cinstea căruia este Liceul din sat și care e viu în memoria rudelor și a celor care l-au cunoscut și cu […]

Ştiri interne
1952

Târnosirea Bisericii „Sf. Cuv. Parascheva” din comuna Tohatin, municipiul Chişinău

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat Duminică, 1 octombrie 2017, slujba de târnosire a Bisericii „Sf. Cuv. Parascheva” din comuna Tohatin, municipiul Chişinău, alături de un sobor de preoţi şi numeroși credincioşi. Din soborul de preoți liturghisitori au făcut parte Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei și Protopop al Sectorului I, Chișinău, Prot. mitr. […]

Ştiri interne
1797

Slujire Arhierească în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci la biserica „Sfinții Arhangheli” din satul Gașpar, raionul Edineț

Credincioșii din localitatea Gașpar, raionul Edineț, în frunte cu părintele paroh, protoiereul Vitalie Grigoraș, au primit în Duminica a XVII-a după Cincizecime, după Înălțarea Sfintei Cruci, cu multă bucurie duhovnicească vizita Prea Sfinitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. Evenimentul a fost marcat de sfințirea noului iconostas al bisericii satului cu hramul „Sfinții Arhangheli”, urmată […]

Ştiri interne
1734

Prin golire de sine, prin răstignire, să devenim următori ai Mântuitorului Hristos pe calea Crucii

„Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie.” În Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din […]

Comentariile zilei
2808

Căderea începe în minte

Ce înseamnă gîndire de gloată? Gîndirea de gloată este atunci cînd argumentul Calității este înlocuit cu argumentul Cantității. De pildă: “toată Europa face așa”, sau “astăzi nimeni nu mai face așa”. “Toți” și “nimeni” nu sînt argumente. În Gîndirea de gloată un lucru devine bun sau rau, moral sau imoral nu prin calitatea și măsura […]

Ştiri interne
2327

Multă bucurie, zâmbete şi îmbrăţişări pentru copiii de la centrul de plasament “Casa Gavroche”

În contextul programelor de colaborare dintre Direcția Municipiului Chișinău de Protecție a Drepturilor Copilului (DMPDC) şi Asociația Studenților Creștini Ortodocși, cu binecuvântarea părintelui Octavian Moşin, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, un grup de tineri, a decis ca timpul liber să-l folosească pentru a aduce bucurie, dragoste şi căldură copiilor de la centrul de plasament “Casa […]

Sfaturi duhovnicești
3872

Cât putem ierta?

În ce situaţii trebuie să iertăm? Poate fi iertat chiar totul? Ne confruntăm adeseori cu aceste întrebări, iar răspunsul este relativ simplu: putem ierta absolut orice. Cu toate acestea, există multe idei pre-concepute sau mituri despre iertare. “A ierta înseamnă a uita”. Unii dintre noi cred că iertarea înseamnă a te preface că “nu s-a întâmplat nimic”, […]

Știri externe
2623

Opt lucruri pe care s-ar putea să nu le știi despre Patriarhul României: cunoaște 6 limbi străine și nu deține proprietăți personale

În data de 30 septembrie 2017 s-au împlinit 10 ani de când Preafericitul Părinte Daniel a fost întronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Au trecut de atunci 10 ani în care Biserica a cunoscut schimbări menite a păstra nealterat duhul de rugăciune și în același timp a îmbunătăți viața tuturor. Patriarhul Daniel, al 6-lea […]