Actualitate

Avem marea șansă de a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune

„Să vedeţi când se opreşte răsuflarea ce importantă e o clipă!“

19865

În viaţa mea, am fost la multe capătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută.

Şi toţi aceştia doreau să mai trăiască o zi. Ziceţi că-i puţin dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă! Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Şi un mare trăitor a zis că această clipă e mai mult decat un coş cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decât timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu – ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus: „ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin timp, petrecut bine“.

Nu pierdeţi timpul, dragii mei! Astăzi vorbim şi mâine nu ştim dacă mai suntem. E posibil: o muşcătură veninoasă, îţi cade o cărămidă în cap când nu te-aştepti şi, pe urmă, suntem la dispoziţia Stăpânului nostru Dumnezeu. Şi dacă nu vine moartea mâine, aveţi timp să câstigaţi haruri deosebite. Aşa că pretuiţi foarte mult timpul.

Pr. Arsenie Papacioc

Sursa: Ziarul Lumina


Articole Asemănătoare
20059

«E ultima ta suflare. Spune-ne, există Dumnezeu sau nu?»

Cele ce urmează sunt o relatare directă despre cât erau de neclintiţi credincioşii în credinţa lor în faţa autorităţilor ateiste care îi ameninţau cu moartea. Iată cuvintele martorilor oculari: „În anii ’30 am călătorit prin toată Siberia cu ocazia unei expediţii ştiinţifice. Drumul pe care ne aflam trecea prin mijlocul unui ţinut cu desăvârşire pustiu; […]

Articole postate de același autor
1222

Aniversare în parohia cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din s. Ruseștii Noi, r. Ialoveni

În Duminica a XV-a după Cincizecime, 29 septembrie 2019, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a poposit în mijlocul creștinilor din parohia cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din s. Ruseștii Noi, r. Ialoveni, unde  a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Alături de Înaltpreasfinția Sa […]