Actualitate

Vasile Bănescu: Parteneriatul civil exclude binecuvântarea lui Dumnezeu din taina căsătoriei

3274

În urma conferinţei despre Referendumul pentru Căsătorie organizată joi la parlament, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a vorbit într-un interviu despre parteneriatul civil care exclude binecuvântarea lui Dumnezeu din taina căsătoriei.
Vasile Bănescu a precizat că „Biserica Ortodoxă Română, și celelalte culte religioase din România nu pot recomanda, nu pot sugera nimănui validitatea unui parteneriat civil. Pentru că parteneriatul civil apare ca o formă alternativă la o instituție deja existentă, numită căsătorie”.

Definind parteneriatul civil Bănescu a spus că „din punct de vedere legal, este o înțelegere care exclude termenul religios, exclude binecuvântarea lui Dumnezeu din taina căsătoriei, presupune o înțelegere punctuală între două persoane care își asumă în fața unei instituții pur omenești și nu dumnezeiești, cum e cazul în biserică, faptul că vor merge împreună mai departe”.

Coaliția pentru Familie

Vasile Bănescu a scos în evidență faptul că nu trebuie asociată identitatea Coaliției pentru Familie cu cea a Bisericii Ortodoxe Române sau cu a oricărui alt cult religios.

Inițiativa coaliției aparține mai multor organizații civice din România.

Necesitatea susținerii normalității rezultă din faptul că „în foarte multe țări unde nu s-a luat atitudine în legătură cu definirea foarte clară a căsătoriei, acolo unde această definire nu a fost foarte bine lămurită, s-a ajuns la legalizarea căsătoriilor homosexuale”, a mai declarat Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

De asemenea, o altă situație nefavorabilă ar fi aceea în care cuplurile homosexuale ar putea adopta copii, situație pe care „cultele religioase din România nu o pot accepta, pentru că intră în contradicție totală, frontală, cu viziunea creștină asupra familiei”.

Vasile Bănescu a spus că Biserica sprijină „familia naturală, și nu «tradițională», așa cum este ea numită, pentru că familia tradițională, străveche, nu mai există. Există însă familia naturală, formată prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie”.

Educația sexuală
Fiind întrebat despre graviditate și nașterile în rândul adolescentelor din România, Vasile Bănescu a spus că „nu este vorba de un fenomen, e vorba de cazuri punctuale, probabil numeroase, care însă nu au în spate o cauză legată de absența educației sexuale în școală”.

Apoi el a evidențiat adevăratele cauze ale gravidității în rândul adolescentelor.

„Toate aceste cazuri care se invocă au în spate, de fapt, motive sociologice: abandon școlar, plecarea părinților în străinătate, lipsa de acces la informare virtuală, deci pe internet, în mediul rural, și nu în ultimul rând, apartenența la o anumită etnie unde, după cum știm, viața sexuală se începe mult mai devreme”.

De asemenea, în chestiunea educației sexuale a afirmat că „Biserica Ortodoxă Română este de acord, la nivelul unor ore de informare pe care le poate face profesorul de biologie sau dirigintele, în legătură cu riscurile reale la care se pot expune tinerii care încep o viață sexuală prea timpuriu și dezordonată”.

La conferință s-a luat în calcul implementarea educației sexuale în școli. În acest sens, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române își dorește să rămână doar la nivel de ipoteză „pentru că, repet, copilul are nevoie de Educație cu majusculă, și nu de educație sexuală intensivă”.

sursa http://basilica.ro


Articole Asemănătoare
5154

Școala secolului XXI. Educația sexuală (documentar rusesc subtitrat în română)

Școala secolului XXI. Educația sexuală (documentar rusesc subtitrat în română). – „Când au început să ne impună modelele occidentale de comportament, aceasta a pornit și la școală. Acum urmează educația sexuală, unde este vorba despre faptul că deja i-am învățat pe elevi cu o altă mentalitate: aceștia ne se mai rușinează de nimic. Și să […]

Articole postate de același autor
8886

Scrisoare către fratele meu. A doua zi, marţea patimilor. „E judecabil Iuda pentru această vânzare fiscalizată în casa de marcat a nemerniciei omeneşti?”

MARŢEA PATIMILOR Ziua a II-a Şi a fost seară şi apoi iar dimineaţă. Ziua aceasta ne întâmpină cu Evanghelia celor zece fecioare (Matei 25.1-13). Un moment de bucurie din viaţa unei comunităţi devine subiect de meditaţie pentru vremea aceasta, în care Patima Mântuitorului se face vădită. Motivul? Mântuitorul urcă Golgota ca şi cum ar merge […]