Omul adevărat, omul bun păstrător al omeniei nu se răzbună niciodată. A răspunde la rău cu rău este dovadă de slăbiciune. A răspunde la rău cu bine este dovadă de tărie și superioritate. Un om ales își alege și mijloacele. El nu cultivă răul pentru că a fost dăruit cu rău. El smulge vieții, oricât ar fi de mică, fărâma de lumină ce scânteiază ici-colo în bezna nesățioasă ce stăruie cu ochi de tăciune pentru a ne înghiți de bună voie.
Ai în față un mișel. Poți fi sigur de aceasta, totuși nu poți fi îndreptățit să-l alungi sau să-l lovești. Poartă-te bine; umblă frumos cu el, umblă cu mâini de aur. Omul nu e întotdeuna pe deplin ticălos. În cel mai umbrit și apăsat suflet, mai stăruie uneori un sâmbure al binelui. Purtarea ta bună poate aduce la viață o făptură nouă, până atunci doborâtă. Conștiința lui, încărcată de piatra cu care te-a lovit ieri, poate fi trezită; poate fi ușurată. Mâna ta caldă, mângâierea plină de dragoste pot să sfarme urâtul din el, și să-și dea seama rușinat de ceea ce a făptuit ieri.
Așa apare lepădarea de un trecut urât și începe o viață nouă, străbătută de razele unui îndemn mereu spre bine. La omul cel mai căzut poți avea bucuria celor mai frumoase însușiri și desăvârșite abnegații. Atunci când omul nu e căzut în ireparabil și chiar atunci, leacul adevărat este acela al bunătății, al îndemnului curat. Omul se tămăduiește cu iertare, cu dragoste, cu mângâiere. Cerul își răsfrânge din nou albastrul senin dacă noi avem tăria să deschidem largi ferestrele tuturor virtuților binefăcătoare.
Din Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Vremea, Bucureşti, 2004, p. 38-39
