O tînără i s-a plîns bunicului:
– Ce să fac? a întrebat fata printre lacrimi. Totdeauna mă strădui să fiu bună cu lumea din jurul meu. Sunt mereu gata să-i ajut pe cei nenorociţi. Deşi sunt binevoitoare cu toţi, deseori, în loc de mulţămita ce mi se cuvine, aud cuvinte batjocoritoare la adresa mea. Nu mă consider cu nimic vinovată. De ce lumea nu este bună cu mine?
Bunicul a privit-o cu zâmbet cald şi i-a zis:
– Da tu dezbracă-te goală şi mergi în asemenea hal prin tot satul.
– Bunicule, ce nerozii spui. Atunci oamenii chiar vor avea tot temeiul să se comporte obraznic cu mine.
– Curios lucru, să umbli cu trupul despuiat îţi este ruşine. Dar cu sufletul dezgolit de ce nu te ruşinezi?
Sufletul e aidoma unei uşi deschise. Cine vrea acela intră. Acei cu sufletele încărcate de păcate, te fac să suferi.
– Şi ce propui să fac, întrebă încurcată şi mai mult fata.
– Hai să-ţi arăt grădina, propuse bătrînul.
Vezi florile acestea, eu le îngrijesc ani de-a rîndul. Deşi vin în fiece zi ca să le admir frumuseţea, să le miros parfumul, eu niciodată nu am văzut cum se deschide o floare. Aceasta e marea lor taină. Fii şi tu aidoma unei flori, deschide-ţi atent inima în faţa oamenilor, fără grabă. Întâi convinge-te cine este demn să-ţi fie priten, cine îţi poate face bine. Doar pentru cela poţi să deschizi uşa sufletului tău
