S-a întâmplat chiar la începutul războiului. Mi-a povestit un preot din Moscova. O rudă de-a lui locuia în Moscova. Soţul acesteia era pe front şi rămăsese singură cu copiii. Trăiau de pe o zi pe alta, iar ea nu mai putea suporta să-i vadă chinuindu-se. La un moment dat, femeia deznădăjduită se gândea să-şi pună capăt zilelor. Ea avea o iconiţă a Sfântului Nicolae, deşi nu-l cinstea în mod deosebit. Nu i se rugase niciodată. La biserică nu mergea. Probabil că icoana îi rămăsese moştenire de la mama ei.
Într-o zi, femeia s-a apropiat de această icoană şi a început să-l certe pe Sfântul Nicolae, strigându-i: „Cum poţi privi liniştit la aceste chinuri, la cum lupt eu singură? Vezi, copiii mei mor de foame! Iar tu nu faci nimic ca să mă ajuţi în vreun fel!”.
În deznădejdea sa, femeia a ieşit din casă, probabil cu gândul de a porni spre râu sau de a încerca să-şi pună capăt zilelor. Deodată se împiedică şi căzu. Când dădu să-şi ridice privirea, jos, în faţa ei, zări o mulţime de bancnote de zece ruble, aranjate în semnul crucii. Femeia se cutremură. Căută mai întâi cu privirea pe cel care le-ar fi putut pierde. In jur nu era nimeni. Atunci înţelese că Dumnezeu S-a milostivit de ea şi că Sfântul Nicolae i-a trimis aceşti bani.
Aceasta a impresionat-o atât de mult, încât şi-a îndreptat mintea şi gândul spre biserică. S-a întors acasă şi a îngenuncheat în faţa icoanei. Plângea, se ruga şi-I mulţumea lui Dumnezeu. De banii primiţi a cumpărat de mâncare. Dar cel mai important lucru a fost că ea s-a încredinţat că Dumnezeu îi este întotdeauna aproape şi că în momentele cele mai grele din viaţă El nu-l părăseşte pe om, ci îi întinde o mână de ajutor.
Femeia a început să meargă la biserică, iar copiii au crescut cu credinţă în Dumnezeu, unul dintre ei devenind preot.
Din Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2004, p. 240
