Când tu ai răspuns cu batjocură la batjocură, ai fost biruit, nu de oameni, ci, ceea ce este mai ruşinos, ai fost biruit de patima mâniei, care stăpâneşte pe omul lipsit de libertate; iar dacă ai tăcut, atunci, pe lângă faptul că ai biruit, ai câştigat şi trofeul fără nici o osteneală, şi în acelaşi timp vei avea pe cei mulţi de partea ta, care te vor încununa şi vor cunoaşte clar neadevărul şi nedreptatea batjocorii suferite.
Cel ce răspunde batjocorii, este de toţi considerat că răspunde ca unul ce este atins acolo unde-l doare, şi deci singur lasă a se înţelege bănuiala că are cunoştinţă de cele ce se vorbesc despre el, pe când dacă el râde de cele ce i se atribuie, prin râs a doborât părerea ce îi era contrară. Dar dacă voieşti să ai o dovadă evidentă a celor pe care le spun, întreabă chiar pe adversar: când este el mai mult supărat?
Când, fiind înfierbântat de mânie, tu îi răspunzi cu batjocuri, sau atunci când el batjocorindu-te, tu râzi de dânsul? Desigur că atunci când nu iei în considerare insultele lui. Nu atât este el mulţumit şi încântat că nu i s-a răspuns la aceste insulte, pe cât este de mâhnit că nu poate să se atingă de tine.
Nu vedeţi voi pe cei înfuriaţi de mânie cum nu fac atâta caz de rănile lor şi cum se aruncă cu cea mai mare furie asupra adversarului, căutând în tot felul, mai rău ca porcii sălbatici, să-l rănească, şi cum mai mult aceasta urmăresc, decât să se apere pentru a nu pătimi ceva? Deci, când tu îl vei lipsi de aceea ce el doreşte în special, atunci l-ai lipsit de totul, l-ai dispreţuit cu desăvârşire, l-ai arătat că este vrednic de dispreţ, că este mai mult un copil decât un bărbat destoinic. Tu atunci vei căpăta aprobarea tuturor, precum un filosof, iar pe acela îl vei arăta lumii ca o fiară sălbatică. Aceasta să o facem şi când suntem loviţi, anume când vrem să lovim pe adversar şi să-i dăm lovitura cea mai grea; să-i întoarcem, zic, şi obrazul celălalt şi atunci i-am provocat mii de răni. Căci cei ce pe tine te aplaudă atunci şi te admiră, pentru el sunt mai groaznici decât cei ce l-ar bate cu pietre. Înaintea acelora şi cugetul lui îl va mustra, şi-l va tortura grozav, şi, ca şi cum ar fi suferit cea mai mare ruşine, el va pleca abătut şi ruşinat. Dacă poate aştepţi şi slava celor mulţi, atunci şi de aceasta te vei bucura. De altfel, noi cu toţii avem simpatie faţă de cei ce pătimesc pe nedrept; dar dacă vedem că ei nici măcar nu se apără, ba chiar se şi expun loviturilor, atunci nu numai că simţim milă faţă de ei, ci încă îi şi admirăm.
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XXII, pp. 428-429
