Ne trezim în biserică cu creştini care, după ce săvârşesc un anumit ritual, îşi fac canonul pe la sfintele icoane, termină defăcut observaţii în stânga şi în dreapta, termină de îndreptat pe cutare şi cutare, zic oîntreagă pleiadă de învăţături şi de sfaturi tradiţionale, legate de locul respectiv, derugăciune.
Într-un fel, celor din jur li se face lehamite, şi atunci sunt obligaţi să stea să asculte slujba afară, la difuzor, sau evită să mai vină la biserică şi spun: „Părinte, aş veni,dar este grupul acela de babe rele şi spurcate la gură şi la limbă, care nu fac altceva decâtsă judece tot timpul, şi clevetesc şi bârfesc pe tot creştinul care intră în biserică“. Iată prima formă de fariseism.
– Şi această formă de fariseism sminteşte… –
N-ar trebui să ne smintim. Eu nu mă duc pentru ei la biserică, eu mă duc pentruDumnezeu. Creştinii obişnuiţi, oamenii de rând, intră fără să ţină cont de acest lucru, stauşi-şi fac datoria lor de creştini.
Venind mai des la biserică, familiarizându-te cu biserica şi cu locul de rugăciune, ai săvezi un nou fenomen care apare în biserică: „De ce stai în locul meu, de ce ai ocupat strana cutare, de ce te-ai băgat acolo că aia-i treaba mea, de ce ai aprins tu lumânarea, dece ai pus tu sfeşnicul, de ce ai pus tu flori, de ce ai sărutat mâna preotului?“ Fiecare cautăsă iasă în evidenţă cu ceva. Asta e a doua formă de fariseism.
– Există şi alte forme de fariseism?
–Da. A treia este şi cea mai periculoasă. Apare la acei creştini care vin la biserică doar pe post de observatori, de clevetitori şi de judecători. Ei nu fac parte nici din prima categorie, nici din a doua; ei sunt o categorie specială, pe care putem să-i numimcăutătorii de nod în papură. „De ce s-a cântat prea repede, de ce s-a citit nu ştiu cum, dece a făcut preotul aşa, de ce a stat ăla aşa, de ce e gălăgie în biserică?…“ Sunt mii deîntrebări care încep cu „de ce?“ şi se termină cu „nu ştiu“.
Din Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova, Mângâiere şi mustrare, Bucureşti, 2003
