Printr-o poveste destul de lungă, cu crize, pe care le văd acum cu mult interes (atunci cu multă durere şi greutate, cu anxietate – cum se zice – cu adîncă nelinişte şi tulburări, pe care le-am trecut), mi-a arătat Domnul pînă la urmă ce înseamnă Împărtăşania. Şi iată cum.
Pe cînd eram încă protestant, l-am provocat pe un ortodox să-mi spună de ce ortodocşii arată atîta evlavie preoţilor lor, încît le sărută şi mîna. Şi dînsul, foar te smerit şi blînd, mi-a zis: „Păi, nu ştiu; eu, personal, sărut mîna care-mi poate da ceea ce nu pot avea fără preot”. Şi eu l-am întrebat: „Ce-i asta? Ce poate un om să-ţi dea, ceea ce tu, om fiind ca şi el, nu poţi să ai?”. Şi mi-a răspuns, tot aşa blînd şi smerit: „Prea Cinstitul Trup şi Sînge al Domnului şi Mîntuitorului nostru”. Şi atunci mi-am dat seama dintr-o dată că era vorba de ceea ce numim noi în biserică Taină şi, pentru prima oară, am înţeles mai concret, mai conştient, ce înseamnă Taină. Şi eu credeam în Taină. Toate-s taine în viaţa asta, pînă şi creaţia, pînă, aş zice, şi informatica, în vogă astăzi (şi eu, la mănăstire, m-am ocupat de computer şi am găsit acolo o mare taină descoperită omului). Dar, evident, atunci cînd e vorba de Duh şi de Dumnezeu, de veşnicie, acolo sînt taine deja la un alt nivel.
Deci, ca să revin la ce spuneam mai înainte, am cerut aceluiaşi domn, prin care m-a „lovit” Domnul cu parul în cap, să aranjeze cu preotul să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc şi de atunci sînt iarăşi în Biserica Ortodoxă.
Acolo s-a întîmplat un lucru, poate cel mai important al vieţii mele. În criza mea, tot căutam să înţeleg de ce Ortodoxia ar fi mai adevărată decît protestantismul în care credeam atunci şi pe care îl socoteam o formă mai curăţită a creştinismului, nu ca Ortodoxia, care mi se părea închistată de tot felul de lucruri, cu icoane, cu podoabe, cu cîntări, cu ceremonii. Eu credeam că protestantismul era un creştinism esenţial şi observ că m-a interesat întotdeauna esenţialul, esenţa lucrurilor. Şi aş încuraja şi încurajez tot mereu pe tineri şi pe cei cu care vorbesc, că trebuie înţelese lucrurile esenţial, în adînc, şi nu periferal (sîc!).
Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 30-31
