O mare putere ni s-a dat ca să străbatem calea plină de osteneală fără poticnire, neprimejduiţi de deznădejde ori de moleşeală. Şi, călcând peste curse, să biruim duhurile nevăzute care ne războiesc. Şi să ajungem teferi la capătul doririi, adică la unirea cu Dumnezeu. E darul harului primit în Sfintele Taine - între care mari sunt Botezul şi Cuminecarea.
Harul ajută slăbiciunii şi neputinţei tale, ca să voieşti şi să împlineşti cele ce-ţi întrec firea şi puterea. Nu te plânge, dar, că ţi-e slabă voia. De te vezi nevolnic, niciodată n-ai să te trufeşti, cunoscând de unde-ţi vine curajul şi tăria. Şi la durere şi necaz, ai să alergi la Domnul ca pruncul la părinte.
Lăsându-se în voia lui Dumnezeu, cu harul Lui au săvârşit sfinţii mari isprăvi şi nevoinţe. Nu oţelindu-şi voia au sporit cu duhul. Sfântul creştin nu se arată mai presus de om prin voia sa cea tare, ca hindusul, a cărui străduinţă nu-i alta decât desăvârşirea puterilor şi voii sale omeneşti. Sfântul pe toate le face prin puterea şi voia Domnului.
Fiindcă aceasta e mare taină şi meşteşugul vieţii celei bune, să lucrezi cu puterea ce-ţi vine de la Domnul, nu cu a ta.
Cunoaşte că războiul cel nevăzut nu-! duci de unul singur, ci pururea îţi stau alături Măicuţa Domnului, armiile cereşti, toţi sfinţii şi însuşi Domnul; niciodată nu va fi lipsit cel care duce „lupta cea bună" de harul şi ajutorul Lui.
De te sfădeşti cu lumea, n-adu împotrivă cuvinte lumeşti, ci sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu. Şi nu cu arme făurite de tine îi războieşti pe draci, ci întotdeauna cu armele Sale.
Toată tăria noastră vine de la Dumnezeu şi se câştigă cu sfânta rugăciune.
Legea păcatului din tine nu-i mai tare decât tăria lui Hristos şi nu-i păcat ori patimă pe lume pe care să n-o biruie puterea harului.
Iar ce se primeşte de la Dumnezeu, drept e să I se pună la picioare. De ai avuţie de virtuţi prin harul Său, nu-ţi socoti comorile ale tale, ci dă slavă şi mulţumită că te-ai îmbogăţit în Dumnezeu (cf. Lc 12, 21).
Venirea harului în suflet nu se face cu sunet şi strigare. Nu în vijelie, ci în adiere de vânt lin, l-a văzut pe Domnul prorocuî Ilie Odată in chip simţit, iar altă dată, neştiut şi tainic vine harul. Că nu voieşte Domnul să ne pierdem prin mândrie.
De e simţire însă, e neînşelătoare, pentru curăţia şi minunăţia ei.
Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Editura Sophia, București, 2007
