Taina Sfântului Maslu în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din s. Zastânca, r. Soroca

3867

În după amiaza zilei de duminică, 25 martie, Preasfinţitul Părinte Ioan, Episcopul Sorocii, a oficiat Taina Sfântului Maslu, în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din s. Zastânca, r. Soroca.

Alături de PS Ioan s-au rugat prot. Nicolae Craveț, protopop de Soroca, arhim. Iacov (Buzu) de la mănăstirea Sireți, prot. Vadim Zlotea din localitatea Vasilcău și parohul bisericii, prot. Vadim Patrinica.

În cuvântul de învăţătură, Ierarhul a vorbit despre cât de importantă este credinţa pentru cei care cer de la Dumnezeu vindecare sufletească şi trupească, exemplificând, în acest sens, vindecările săvârşite de Mântuitorul, în textele biblice ce se citesc în timpul Sfântului Maslu.

Totodată, Episcopul Sorocii a subliniat că în această perioadă a Sfântului şi Marelui Post creştinii sunt datori să-L caute pe Hristos, pentru ca prin El să primească tămăduire trupului şi sufletului şi să se unească în mod real cu El prin Sfânta Împărtăşanie.

Sursa: www.ioanmosnegutu.info


Articole Asemănătoare
533

A avut loc Adunarea ordinară a preoților soroceni

În dimineața zilei de 24 august curent, Preasfințitul episcop Ioan al Sorocii a convocat adunarea clerului sorocean. Întrunirea a avut loc în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” a municipiului Soroca. În timpul ședinței arhiereul vicar a făcut un bilanț al ultimelor evenimente ce s-au desfășurat în cuprinsul Vicariatului, în special, Liturghia praznicală din 25 iulie, […]

Articole postate de același autor
244

Siria: 5 copii creștini și profesoara lor de religie au fost uciși într-un atac terorist

Șase persoane au fost ucise și alte opt au fost rănite duminică într-un atac terorist la mănăstirea Sfinții Petru și Pavel – Al-Suqaylabiyah din nord-vestul Siriei. Conform Associated Press, victimele sunt cinci copii în vârstă de la 6 la 10 ani și profesoara de la școala duminicală pentru copii. Părintele Maher Haddad a povestit cum copiii […]