Duminica a V-a din Postul Mare, a Sfintei Maria Egipteanca, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

3978

În a V-a Duminică din Postul Mare, a Sfintei Maria Egipteanca, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.

Alături de Episcopul Siluan a înălțat rugăciuni Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei Moldovei și al Sinodului BOM, chelar al Catedralei Mitropolitane, împreună cu soborul de preoți slujitori ai Catedralei.

Astăzi 25 martie 2018, în Duminica a V-a din Postul Mare, când Sfânta Biserică ne cheamă să ne întoarcem cu totul la Mântuitorul Hristos, punându-ne înainte ca minunată pildă de pocăinţă pe Cuvioasa Maria Egipteanca, a avut loc o frumoasă întâlnire și comuniune euharistică în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Cu ocazia prăznuirii Cuvioasei Maria Egipteanca în ajunul zilei s-a făcut Slujba Privegherii, urmată în dimineața zilei, de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a „Sfântului Vasile cel Mare”.

Călătoria duhovnicească prin Postul Mare marchează în această Duminică semnificația ascetică a celei de-a doua parți a Postului Păresimilor – arată cât de minunate sunt roadele pocăinței, după cum spune un tropar din canonul praznicului: „Întru adânc de necuviințe mari pogorându-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gând mai bun în chip lămurit la virtutea cea desăvârșită prin fapta, minunând Cuvioasă Maică Marie – firea îngerilor”.

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca – una dintre sfintele cele mai cunoscute ale Bisericii, una dintre sfintele care împodobesc cerul credinței noastre, prin viața ei ce este un model de pocăință adâncă în urma unor păcate grele. Sfântă Maica Noastră Maria Egipteanca (344 – 422) a fost o pustnică din deșert din a doua jumătate a secolului al IV-lea și prima jumătate a secolul al V-lea, care s-a pocăit după o viață plină de păcate grele.

Ea a devenit un exemplu de pocăință, asemenea lui Manase, Zaheu, David, răufăcătorul de pe cruce sau fiul risipitor. Maria Egipteanca a adormit în anul 422 într-un mod vrednic de remarcat. Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca este bună de citit pentru fiecare suflet în parte care dorește să afle cum lucrează harul lui Dumnezeu și mila Celui Atotputernic în omul care vrea să se îndrepteze și să iasă din robia păcatului. Prin urmare, ea dovedeşte că orice păcătos are posibilitatea întoarcerii la Dumnezeu, adică a pocăinţei şi a sfinţeniei. Ea rămîne pentru fiecare un model de ridicare din păcat prin smerenie.

După rugăciunea domnească Tatăl Nostru, numeroși credincioși și mulți copii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de Dna Dirijor Angela Angheni.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
1930

Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei prăznuit la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chişinău

De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfințite, mintea înălțându-ți-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ți cugetare la cele înalte, însuflate de Dumnezeu, și jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toți dumnezeiască iertare. (Condacul Sfântului Spiridon, glasul al 2-lea). De ziua prăznuirii Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a […]

Articole postate de același autor
2052

A da o părticică din sufletul tău celui ce are nevoie este totul!

Duminica a III-a din Postul Mare a fost marcată în comuna Costești, raionul Rîșcani cu o activitate filantropică cu genericul „Fericiți cei milostivi”. La îndemnul părintelui paroh prot. Oleg Mîță, oamenii de bună credință din sat au colectat produse alimentare din care au fost au fost pregătite bucate pentru oamenii nevoiași, bătrâni și bolnavi. După […]