Lipsa somnului vă poate afecta gândirea, eficiența la locul de muncă și starea spirituală

7257

Uitati des diverse lucruri si nu stiti de ce? Aveti probleme de concentrare? Probabil ca nu dormiti suficient. Lipsa somnului va poate impiedica sa ganditi limpede si sa va tineti emotiile sub control. Lipsa excesiva de somn poate afecta performanta in munca, relatiile sociale si duce la probleme psihice, precum anxietatea sau depresia.

De ce oamenii nu pun pret pe somn

Majoritatea oamenilor care nu dorm suficient nu sunt capabili sa recunoasca modul in care le este afectata sanatatea mentala. Multi cred ca somnul este un lux, un mic rasfat. Ei admit totusi ca se simt mai bine atunci cand dorm bine o noapte intreaga si ca se simt mai rau atunci cand nu o fac. De fapt, nu este nici un secret ca somnul imbunatateste memoria si puterea de invatare si intelegere.

“Cand dormi e ca si cum ai pune niste energie in banca”, explica dr. Barry Krakow de la Maimonides Sleep Arts and Sciences, citat de Webmd. Prin somn, “corpul se repara literalmente, la nivel celular. Fara somn nu poti face ce ti-ai propus, nici din punct de vedere fizic nici psihic”.

Recuperarea somnului este uneori o provocare mai mare decat ne putem imagina. Daca dormiti mai putin de sase ore pe noapte timp de o saptamana, de exemplu, aveti de recuperat aproximativ o noapte de somn, prea mult pentru a rezolva problema cu cateva ore de somn in plus la sfarsitul saptamanii.

Efectele oboselii cronice

Persoanele care nu dorm suficient se plang frecvent de ameteli. Iata trei cauze:

1. Lipsa somnului incetineste procesul gandirii. Oamenii de stiinta care au analizat lipsa somnului au descoperit ca aceasta duce la scaderea capacitatii de atentie si concentrare si, cu cat este mai dificil sa te concentrezi si sa acorzi atentie unei anumite activitati cu atat te simti mai confuz. Toate acestea afecteaza capacitatea de a indeplini sarcinile care fac apel la logica si la o judecata complexa.

De asemenea, persoanele care dorm insuficient ar putea intampina dificultati in luarea deciziilor, deoarece le este mai dificil sa evalueze situatia si sa aleaga comportamentul adecvat.

2. Lipsa excesiva de somn afecteaza memoria. Memoria se bazeaza pe o serie de conexiuni nervoase, care se refac si se intaresc in timpul somnului. “Somnul face ca experientele si cunostintele acumulate pe parcursul zilei sa fie stocate in memoria de scurta durata”, explica dr. Avelino Verceles, profesor asistent la Colegiul de medicina al Universitatii Maryland.

De fapt, se pare ca fiecare faza a somnului are un rol bine determinat in consolidarea noilor informatii.

Daca sunteti somnoros, este mult mai probabil sa uitati diverse lucruri. Incapacitatea de concentrare cauzata de lipsa somnului slabeste astfel si mai tare memoria. Daca nu reusiti sa va concentrati asupra unui lucru, acesta nu se va stoca in memoria de scurta durata si, implicit nici in memoria de lunga durata.

3. Lipsa somnului face ca invatarea sa fie mai dificila. Somnul insuficient influenteaza procesul de invatare in doua moduri. Devine mai dificil sa asimilezi informatii, din cauza faptului ca nu te poti concentra, prin urmare procesul de invatare devine ineficient. De asemenea, este afectata memoria, care este esentiala in procesul de invatare. La copii, lipsa somnului poate duce si la hiperactivitate.

Lipsa somnului mareste timpul de reactie, care este foarte important atunci cand sofati sau desfasurati alte activitati care necesita viteza de reactie. Unele statistici arata ca aproape 20% din accidentele rutiere din Statele Unite se produc din cauza oboselii la volan. Somnolenta la volan poate fi la fel de periculoasa ca starea de ebrietate.

De asemenea, somnul insuficient va poate afecta semnificativ starea de spirit. Poate provoca iritabilitate, furie si poate diminua abilitatea de a face fata stresului. Persoanele obosite sunt mai predispuse sa provoace blocaje in trafic si sa creeze conflicte. De asemenea, este mai putin probabil ca persoanele care dorm putin sa faca exercitii fizice suficiente, sa manance sanatos sau sa se implice in activitati relaxante.

Oboseala cronica creste riscurile de depresie. Un studiu realizat in 2005 de cercetatorii de la University of North Texas a aratat ca persoanele care sufera de insomnie sunt cu 10% mai susceptibile sa dezvolte o forma de depresie si de 17 ori mai predispuse sa se imbolnaveasca de anxietate decat persoanele care au un somn sanatos.

Privarea de somn si depresia sunt atat de strans legate incat specialistii nu pot sa spuna niciodata cu certitudine care a aparut prima. “Somnul si starea de spirit se influenteaza reciproc”, sustine prof. Verceles. “Nu e ceva neobisnuit pentru persoanele care nu dorm suficient sa sufere de depresie, nici pentru persoanele care sufera de depresie sa nu doarma suficient”.

Deoarece numarul de ore de somn necesare fiecaruia variaza de la persoana la persoana, specialistii sunt de parere ca felul in care ne simtim este cel mai bun indicator. “N-ar trebui sa va simtiti somnorosi cand va treziti”, explica prof. Verceles. “Ar trebui sa fiti energici pe tot parcursul zilei si sa va simtiti mai obositi pe masura ce se apropie ora obisnuita de culcare”.

sursa http://medlive.hotnews.ro/

 

Articole Asemănătoare
10948

Medic german: ”Toata lumea trebuie sa stie ca apa alcalina omoara cancerul!” Cum se prepara

Apa alcalina este recomandata de medici si terapeuti pentru ca efectele sale sunt deosebit de benefice asupra sanatatii. Se numeste apa alcalina pentru ca pH-ul acestei ape este de 8,5 -9, deci un pH alcalin. Ce este alcalinitatea? Odata incheiat procesul digestiei, alimentele, conform calitaţii proteinelor, hidraţilor de carbon, grasimilor, mineralelor şi vitaminelor pe care […]

Articole postate de același autor
17376

Dragostea pentru aproapele trebuie să fie înțeleaptă

Nu poți „să intri cu forța” în sufletul altui om, pentru că sufletul – este sfânta sfintelor, și acolo poți intra doar dacă ai fost invitat înăuntru. Uneori poț sta la ușă și bate, așa cum face Hristos la uşile sufletelor noastre, dar încet și discret. Iar dacă nu ți se deschide, este mai bine […]