Tabăra bucuriei la Ștefan Vodă

2347

În orașul Ștefan Vodă a avut loc, timp de trei zile, Tabăra Bucuriei, o întâlnire a copiilor din oraș și din împrejurimi (7-16 ani) cu voluntari din Iași și Rep. Moldova. Scopul taberei, organizată la inițiativa pr. Ioan Apostol, paroh și slujitor la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” (Ștefan Vodă), a fost de a apropia copiii și tinerii de Biserică prin jocuri și timp petrecut împreună, precum și de a readuce în atenție valori și calități ca prietenia, răbdarea, lucrul în echipă, atenția.

Întâlnirea cu copiii a avut loc la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, unde s-a dat startul taberei printr-o scurtă slujbă de Te-Deum. Grupul a pornit apoi într-un Drum al Crucii către Școala  Duminicală „Sf. Parascheva”, sediul principal al activităților.

În primele două zile s-au desfășurat ateliere de scrisori, hand-made (cruciulițe, jucării), jocuri de echipă și cusut. Acestea s-au împletit cu o Vânătoare de comori căutate prin întreg orașul și cu campionate de tenis de masă și șotron. A treia zi, duminică, participanții s-au întâlnit în Sfânta Liturghie, unde s-au împărtășit după spovedania din seara precedentă. Tabăra s-a încheiat cu multă voie bună în aer liber, prin jocuri de grup și competiții inedite.

Printre altele, copiii au vizionat și un film animat – „Coco” (2017), cu o tematică mai rar abordată în cinematografia contemporană și care a fost discutată la final: importanța pomenirii celor adormiți și a valorizării propriei familii.

Părintele Ioan Apostol a marcat finalul taberei printr-o surpriză: un scurt recital al artistei vocale Cristina Bleandura, care a precedat tradiționalul foc de tabără. Feedback-ul din partea copiilor a fost pozitiv; mai mult decât atât, dintre participanți s-au remarcat tineri doritori să învețe și să devină astfel ei înșiși inițiatori de activități și tabere pentru copii.

Gândurile unuia dintre voluntarii organizatori au prins formă de versuri:

Nu contează...

Nu contează cine sunt,

Dacă trăiesc pe Pământ.

Nu contează cine eşti,

Dacă pe Pământ trăieşti.

Nu contează cine suntem,

Dacă pe Pământ pătrundem,

Cu o viaţă fericită,

Pe alocuri împlinită...

Dar contează-n astă lume,

Ce-ai lăsat în urma ta.

Viaţa ta-ai lăsat-o-n lume...

N-ai lăsat tu altceva.

Drept aceea, ia aminte:

TOT CE FACI, CE REUŞEŞTI,

Să faci totul pentru lume,

Doar atunci simţi că trăieşti!

 

Iuliana Timofti (Iași, România) și Hariton Leanca (Sălcuța, Rep. Moldova)


Articole Asemănătoare
2469

„Tabăra Bucuriei“ în Pelinia la a II-a ediție

Timp de trei zile (21-23 august), copiii din satul Pelinia, raionul Drochia, au trăit clipe de neuitat la „Tabăra Bucuriei”, organizată la inițiativa părintelui Adrian Ciobanu, parohul bisericii în construcție „Sf. Ier. Nicolae” din localitate. Cei circa 80 de participanți ai taberei, au avut un program plin de activități distractive, cum sunt „Jocurile Olimpice”, organizate […]

    Articole postate de același autor
    2290

    Voluntariatul nu e despre tine, e despre NOI. Noi, împreună!

    Voluntariatul nu e despre tine, e despre NOI. Noi, împreună! E despre diminețile în care mergi la biserică, iar cei mici îți sar în brațe, cei mari te salută și apoi primești întrebări de genul ”Azi ce facem? Ce activități sunt?” E despre clipele în care suntem cu toții la masă și îi mulțumim Celui […]