Actualitate

„Nu te teme, părinte, mergi că te ţin bine”

6983

Un creştin a venit să se mărturisească. Avea un bunic preot, părintele Gheorghe, într-un sat din jurul Dramei. Când era mic, acesta îl ajuta pe bunicul său în Sfântul Altar. Părintele Gheorghe, era refugiat din Asia Mică, după măcelurile făcute de turci în oraşul Smirna, încheiat cu incindierea cetăţii.

Era evlavios, deşi nu ştia multă carte. Bisericuţa satului era săracă, cu pardoseala stricată din cauza plăcilor improvizate, şi părintele Gheorghe se împiedica de ele la tot pasul.

Într-o sâmbătă când slujea Sfânta Liturghie, împreună cu 5-6 credincioşi, la Vohodul Mare s-a împedicat şi puţin a lipsit să răstoarne Sfintele Daruri. Nepotul lui a văzut în acel moment apărând o împărteasă scăldată în lumină, ţinându-l să nu cadă şi spunându-i: „Nu te teme, părinte, mergi că te ţin bine”.

Părintele Gheorghe, tremurând de emoţie sfântă, a intrat împreună cu ea în Sfântul Altar. Aceea a închis Uşile Împărăteşti şi i-a dat cadelniţa să tămâieze, după ce a aşezat Cinstitele Daruri pe Sfânta Masă.

Micuţul, se uita uimit, mut şi orbit de strălucirea slavei împărăteşti. Sufletul lui se umpluse de teamă şi admiraţie sfântă, pe care nu le va uita niciodată. N-a priceput însă, de ce cadelniţa pe care o ţinea în mână se afla în mâna Născătoarei de Dumnezeu, împărăteasa cerurilor.

Micuţul şi-a revenit şi l-a văzut pe bunicul lui plângând. La fiecare cerere, ecfonis sau rugăciune, la sfinţirea Darurilor, de la Axion şi până la Sfârşitul slujbei, acesta repeta într-una”Maica mea..Maica mea”! După ce a consumat Sfintele din Potir, i-a zis nepotului său:

– Să nu spui nimănui ce ai văzut şi ce ai auzit, pentru că Maica Domnului o să-ţi taie limba”!

În anii ocupaţiei germane (1941-1944), Maica Domnului i-a apărut iar, ajutându-l şi sprijinindu-l pe părintele Gheorghe ca să poată termina liturghia de Crăciun, chiar înainte cu doi ani de moartea lui.

De atunci părintele Gheorghe murmura în continuu, zi şi noapte: „Maica mea…!”. Aşa îl numeau şi-l ironizau fără răutate sătenii, fii lui duhovniceşti. A adormit ca un sfânt. Într-o dimineaţă, când nu se simţea bine, fiul său a deschis uşa dormitorului şi l-a vzut îngenuncheat cu mîinele sale bătrâne înălţate, învăluit într-o lumină cerească şi murmurând: „Măicuţa mea, Măicuţa mea, vin..!” Şi aceea, al cărei nume nu lipsise niciodată de pe buzele şi din inima lui, i-a luat sfletul.

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.241-242

 


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
5060

Duhovnicia este tare grea, mai ales în zilele noastre!

Preoţii, aşa cum vorbesc, aşa trebuie să trăiască, că cea mai puternică predică este cea cu fapta, şi apoi cea cu cuvântul. Duhovnicul trebuie să fie lumină pentru toţi, părinte pentru toţi, sfetnic bun şi povăţuitor iscusit de suflete. Să fie păstor adevărat, iar nu năimit, care slujeşte cele sfinte pentru bani şi câştig pământesc. […]

Articole postate de același autor
6156

Nu doar cu mângâieri, ci şi cu severitate se cresc frumos copiii

Aveţi grijă de copii, ca ei să se teamă să facă rău, şi nu vă purtaţi neînţelept, plini de mângâieri, nu le îngăduiţi să-şi facă voia lor, lucruri de ruşine şi fărădelegi, nu le îngăduiţi să facă ceva ce nu se cade şi să capete obiceiuri rele. Căci cine se obişnuieşte cu ceva din copilărie, […]