Sub cuvinte frumoase ca „toleranţă”, „egalitate”„acceptare” ascundem vicii şi boli, păcate și orori

7451

Mi-e milă de copiii noştri. Ai tăi, ai voştri, ai mei nenăscuţi încă. Mi-e milă pentru că vor creşte într-o lume turbată, o lume alterată şi periculoasă, plină de oameni prefăcuţi, obraznici, fără scrupule. Ei vor fi obligaţi întâi să înveţe să supravieţuiască, ca apoi să-şi permită luxul să trăiască.

Vor creşte în timpurile astea tulburi, când poleiala şi sclipiciul ascund mizeria, când oamenii întind mâna nu ca să te ajute, ci ca să te lovească. O să audă că munca cinstită e pentru proşti şi şcoala pentru fraieri, că şmecher e doar ala care face bani grămadă, indiferent prin ce mijloace. O să li se inducă ideea că sexul e permis oricând şi cu oricine, şi că trupul e de vânzare. Vor avea modele de carton şi vor tânji după viaţa luxoasă prezentată la televizor, fără să ştie că, în spatele ecranului, se află o lume mizerabilă, unde diamantele sunt de fapt cristale de plastic. O să crească cu impresia că moda e o religie şi o să se închine la Gucci. Îşi vor pierde inocenţa mult prea devreme printre rujuri şi farduri şi vor cunoaşte ura şi invidia de mici.

Copiii ce se vor naşte o să meargă la grădiniţă cu un băieţel care nu are mama. Are doi taţi. Şi cu o fetiţă născută de o femeie care nu e chiar mama ei, e o doamnă care şi-a împrumutat uterul pe bani grei, pentru că cea din a cărui ovul e zămislită nu avea chef de vergeturi şi glezne cât tancul. Copilul tău o să aibă, în liceu, o colegă de bancă superbă, de care o să se îndrăgostească. Ca mai apoi să afle că fata frumoasă nu e fată, e băiat, adică e fată dar a fost băiat, deci acum e fată pe bune, cu acte în regulă şi organe genitale la fel.

Nu judec. Doar constat. Şi viitorul nu sună bine deloc. Nu mai există rânduială, nu mai există respect, nu mai există normalitate, există doar un haos periculos căruia îi spunem sofisticat „evoluţie”. Sub cuvinte frumoase ca „toleranţă”, „egalitate”„acceptare” ascundem vicii şi boli, păcate, orori şi orgii.

Şi ne mai întrebăm de ce femeile din ziua de azi se chinuie aşa mult să rămână însărcinate. Poate pentru că micuţii pur şi simplu nu mai vor să se nască în lumea asta.

http://dianacuvanilie.blogspot.com


Articole Asemănătoare
382

Când nu-l „înghiţi” pe aproapele tău…

Când stomacul nu mai poate să „digere” mâncărurile pe care le înghiţi, înseamnă că ai o problemă, eşti un om care suferă. Şi dacă îţi doreşti sănătatea, va trebui să te îngrijeşti să afli modul potrivit prin care să-ţi vindeci stomacul. Acelaşi lucru este valabil şi cu „stomacul” care se numeşte suflet. Când nu-l „înghiţi” pe aproapele tău, când, […]

Articole postate de același autor
146

Liturghie arhierească în parohia „Cuv. Ambrozie de la Optina” din s. Vărzărești, r. Nisporeni

23 octombrie 2016, În duminica a XVIII-a după Rusalii cînd prăznuim și pe Cuviosul Ambrozie de la Optina, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a Liturghisit în parohia „Cuv. Ambrozie de la Optina” din s. Vărzărești, r. Nisporeni, care își sărbătorește Hramul.     În dimineața zilei Chiriarhul a fost întîmpinat de protopopul circumscripției […]