Slujba Privegherii în cinstea Cuvioasei Parascheva ocrotitoarea Mănăstirii Hîncu

1740

În seara zilei de luni, 26 octombrie 2020, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Slujba Privegherii în cinstea Cuvioasei Parascheva la mănăstirea Hîncu care îşi sărbătoreşte hramul.

Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. M. Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii. În cadrul slujbei de Priveghere Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Polieleul împreună cu mărimurile praznicului.

Tot în timpul Privegherii, Preasfinţia Sa, întrucât este cel care a redeschis Mănăstirea dată și a revigorat viața duhovnicească de aici, făcând-o una din cea mai frumoasă și vestită vatră monahală din țara noastră, a fost felicitat călduros de către Duhovnicul Mănăstirii, Arhimandritul Pavel (Tabacari), împreună cu slujitorii mănăstirii și de către mai mulţi preoţi, care au venit la această slujbă de priveghere.

Tot în cadrul privegherii soborul slujitorilor mănăstirii, dar și alți oaspeți au adresat frumoase cuvinte de felicitare Stareței Sfintei Mănăstiri, Egumena Parascheva (Cazacu) cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc.

Menționăm că prezenți la slujba privegherii au fost slujitori și credincioși nu doar din țara noastră, dar și de peste hotare, mai exact din Ucraina, zona Cernăuțului.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
4166

Nu de asprime au nevoie copiii, ci de dragostea și harul din sufletul părinților

Sfântul Porfirie îi învață pe părinți că nu vorbele sunt grăitoare și eficiente în educație, ci efortul constant pe care îl fac adulții de a se nevoi pentru Dumnezeu, de a dobândi virtuțile. Acest efort ascetic trebuie între­ținut continuu și în relația cu fiii sau fiicele noastre – mama și tata trebuie să se arate […]