Actualitate

Slujba Pascală în noaptea de Învierea Domnului prăznuită la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1234

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos se află în centrul credinţei creştine: ”Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră”, spune Sfîntul apostol Pavel (I Corinteni 15, 14). Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a întrupat pentru noi şi a noastră mântuire, a suferit, a fost dat la moarte şi a treia zi a înviat din morţi răscumpărîndu-ne din robia păcatului, oferind și chezășia învierii noastre. Astfel, Învierea Domnului, Paștile, pentru creștini reprezintă bucuria reluării comuniunii omului cu Dumnezeu, a revenirii la starea cea dintîi a lui Adam, a redobîndirii fericirii raiului; iar celebrarea acestui mare eveniment în Biserica Ortodoxă este plină de lumina și bucuria care sunt exprimate sublim în cîntările slujbei pascale și în salutul triumfător ”Hristos a Înviat – Adevărat a Înviat”!

În noaptea Sfintei Învieri, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat slujba praznicală la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. La miezul nopții Vlădica a împărtășit tuturor credincioșilor prezenți Lumina Harică, adusă și în acest an cu bunăvoința lui Dumnezeu și străduința Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, de la Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim.

În cadrul slujbei pascale s-au citit pastoralele pascale ale Patriarhului nostru, Prea Fericitului Kiril, a Întîi Stătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir și a păstorului nostru, Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. În încheierea serviciului divin PS Nicodim a rostit pentru slujitori și creștini un solemn cuvînt de felicitare cu prilejul Sărbătorii Sărbătorilor, apoi a urmat sfintirea tradiționalelor bucate aduse de creștini în ziua de Paști la Biserică: cozonacul, pasca și ouăle roșii.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
822

Slujire arhierească în parohia „Sf. M. Mc Teodor Stratilat” din s. Fîrlădeni, r. Hîncești

Duminică, 19 iunie, 2022, numită Duminica Tuturor Sfinților, Înalpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a slujit în parohia „Sf. M. Mc. Teodor Stratilat”, din s. Fârlădeni, r. Hîncești. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de parohul bisericii, Părintele Nicolai CRUDU, dimpreună cu familia sa, soborul de preoți și credincioșii prezenți. Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit un sobor de preoți, din cuprinsul Protopopiatului Hîncești. În timpul Sfintei […]