Slăvitul praznic al Botezului Domnului, la Catedrala episcopală din Soroca

3045

La slăvitul praznic al Botezului Domnului, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, în prezența clerului și a numeroșilor credincioși.

În cuvântul de învăţătură rostit în Catedrala episcopală, după citirea Pericopei Evanghelice, Preasfinţia Sa a explicat înţelesurile ce reies din Sfânta Evanghelie rostită astăzi la Sfânta Liturghie.

„Această taină mare a Botezului Domnului este pentru Biserică cea mai mare binecuvântare fiindcă prin Botez Biserica lui Hristos se măreşte, se întinde în spaţiu la toate popoarele şi în timp de-a lungul generaţiilor. Prin Botez nu se dăruieşte doar iertarea păcatelor, ci şi înfierea omului în Dumnezeu Fiul prin lucrarea Duhului Sfânt când a zis Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit Dumnezeu. Tatăl a cuprins şi umanitatea Fiului, nu numai dumnezeirea Lui şi prin aceasta ne-a cuprins pe noi pe toţi, cei care ne botezăm în numele Preasfintei Treimi.

Este o mare bucurie să ne aducem aminte că cei care ne-am botezat în Hristos în Hristos ne-am şi îmbrăcat”, a menţionat Părintele Episcop.

Creștinii prezenți la Ospățul Euharistic s-au cuminecat cu Trupul și Sângele Mântuitorului, apoi au participat la rânduiala sfințirii Aghesmei Mari.

După rugăciunea Pleacă, Doamne, ure­chea Ta şi ne auzi pe noi…., în vasele cu apă a fost afundată Sfânta Cruce şi busuiocul făcându-se semnul crucii de trei ori. După aceea, Vlădica Ioan a stropit pe toţi cei prezenţi cu apă sfinţită, în timp ce se intona troparul În Iordan Botezându-Te Tu Doamne.

Bucuria acestei mărețe sărbători bisericești, enoriașii au transmis-o tuturor celor de acasă: prietenilor, rudelor, apropiaților, celor neputincioși, conform tradiției și binecuvîntării primite.


Articole Asemănătoare
420

Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala episcopală din Soroca

În prima vineri a Postului Mare, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ai Catedralei. La sfârşitul slujbei, PS Ioan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a […]

Articole postate de același autor
812

O biserică ortodoxă subterană a fost descoperită în regiunea Cappadocia, Turcia

În apropierea orașului Nevsehir, Cappadocia, o echipă de arheologi turci au descoperit o biserică creștină veche care datează din secolul V. Pereții acesteia sînt săpați în stâncă și pictați în fresce cu reprezentări iconografice ale apostolilor, sfinților și profeților dinVechiului Testament, precum Moise și Ilie. Biserica a fost descoperită de arheologi în timpul excavărilor și […]