Și dacă într-o zi la ușa mea vei bate,
Cu tălpile-nghețate de geruri la chindii,
Aș vrea să fiu acasă, Iisuse și Hristoase,
Să-ți pot deschide ușa, când tu la mine vii!
Să pot aprinde focul, să încălzesc cămara,
Cu încălțări și haine în prag să te aștept,
Ca să nu degeri, sfinte, acel ce duci povara
Păcatelor din lumea ce judecă nedrept.
Să pregătesc bucate, să te așez la masă,
Apoi ca doi prieteni cu drag să ne vorbim...
Ce fel de sărbătoare fără de tine-n casă?
Și cui să-i cânt colindul cu glas de heruvim?
Iar rănile făcute de oameni și de cuie,
Cu lacrimi de iubire, preasfinte, le-aș spăla.
La mâini și la picioare, și cele de la funii
Aș vrea să ți le vindec, Hristoase, de-aș putea...
Mereu deschisă-i ușa, chiar dacă plec departe
Și rătăcesc adesea prin lume pașii mei,
Eu ți-am lăsat și cheia ascunsă într-o carte,
Să faci popas la mine în inimă, de vrei...
Candela e aprinsă, de veghe la fereastră,
Ca nu cumva cărarea spre mine să n-o vezi,
Că m-aș simți orfană, pustie și săracă,
La mine de n-ai trece, ca să mă vizitezi.
Eu știu că din icoane mă urmărești și-ți pasă,
Te simt mereu alături, ajutător milos,
Ce binecuvântare, să mă găsești acasă,
La ușă când vei bate, preabunule, Hristos!
Autor: Diana Sava Daranuța
