Actualitate

Sfântul Sofian de la Antim va fi pomenit în mod deosebit în Arhiepiscopia Muntelui Liban: Calendar ortodox și slujiri în cinstea sa

1009

Sf. Cuv. Sofian de la Antim va fi cinstit în mod deosebit în Arhiepiscopia Muntelui Liban, a transmis Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum și păstorul comunității arabilor ortodocși din România (Patriarhia Antiohiei).

Înaltpreasfințitul Părinte Silouan Moussi, Mitropolit de Byblos și Botris, a dat binecuvântare pentru publicarea unui calendar bisericesc împodobit cu icoane în frescă pictate de Sf. Sofian în Biserica „Sf. Gheorghe” a mănăstirii din Deir-el-Harf, situată la aproximativ 6 kilometri distanță de Broumana, în estul Libanului.

De asemenea, în 15 septembrie, în ajunul zilei sale de pomenire, în această biserică vor fi oficiate prima Priveghere, urmată de prima Sfântă Liturghie în cinstea sa.

Răspunsurile liturgice vor fi date de Corul Mitropolitan al Muntelui Liban, ceea ce subliniază statutul deosebit acordat evenimentului liturgic.

Credincioșii libanezi au pictat icoane proprii ale sfântului – într-una dintre acestea, cuviosul român apare cu un plan iconografic în mâini.

Sf. Cuv. Sofian de la Antim a pictat Biserica Mănăstirii de la Deir-el-Harf din Liban în perioada 1971-1972, împreună cu ucenicul său, Daniel Bedran.

Însuși Patriarhul Justinian s-a pus chezaș atunci pentru sfânt că va reveni în România, iar pașaportul i-a fost emis cu mare greutate de autoritățile comuniste.

Ulterior, în 1978-1979, sfântul avea să picteze Catedrala din Homs și o biserică din Hama, Siria.

Supranumit „Duhovnicul Bucureștilor”, Sf. Cuv. Mărturisitor Sofian de la Antim a făcut parte din mișcarea cultural-spirituală „Rugul aprins”, motiv pentru care a făcut pușcărie din motive politice după instalarea regimului comunist ateist în România.

Numit de Patriarhul Justinian Marina stareț al Mănăstirii Antim din București, Sf. Sofian a redat frumusețea de odinioară a sfântului așezământ, folosindu-și și darurile personale – a pictat turla paraclisului mănăstirii.

A fost canonizat în 2024 de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu ziua de pomenire în 16 septembrie.

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
2402

Programul sărbătorii Sfintei Parascheva, la Iași (7-16 octombrie)

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe la Iași sâmbătă, 8 octombrie, când, de la ora 6:00 racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie. La sărbătoarea Sfintei Parascheva, vor fi aduse în Iași și […]