Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor — drumul spre sfințenie

2886

Militar de profesie, Sfântul Emilian nu s-a dat în lături de la a mărturisi faptul că este credincios, distrugând idolii păgânilor. Torturat, a rămas nevătămat și a trecut la Domnul ca urmare a rugăciunilor sale.

Născut în secolul al IV-lea, Sfântul Emilian a trăit pe vremea împăratului Iulian Paravatul. Fiu de guvernator și de profesie militar, sfântul a simțit dragostea Domnului și a mărturisit că este credincios, sfărâmând idolii și altarele pe care li se aduceau jerfe. Și fiind alți oameni chinuiți pentru această faptă, Sfântul Emilian a mers și a spus că el este cel care a distrus idolii, fiind supus la multe chinuri.

Bătut cu vine de bou și aruncat în foc, nu numai că a rămas nevătămat, ci flăcările s-au revărsat și i-au ars pe cei necredincioși. Și rugându-se sfântul la Domnul să îl primească în Împărăția Lui, s-a culcat și a adormit întru veșnicie. Iar femeia ighemonului, credincioasă fiind, a cerut voie să ia trupul cuviosului și să îl îngroape. Sfintele moaște au fost puse cu cinste în locul numit Ghizidina, în apropiere de cetatea Durostor.

 

Sursa: doxologia.ro


Articole postate de același autor
1734

În Duminica Fiului Risipitor Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

Duminica a doua din perioada Triodului este numită a Fiului Risipitor, după pericopa evanghelică citită la Sfînta Liturghie, și face parte din perioada premergătoare Postului Mare. Prin conținutul și caracterul slujbei, ea ne predispune spre meditație duhovnicească și pocăință, introducîndu-ne încet-încet în atmosfera Postului Mare. În această Duminică, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și […]