Ceasurile Împărătești, Obednița și Dumnezeiaca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei în ajunul mărețului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos

657

În ajunul mărețului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat slujba Ceasurilor Împărătești, Obednița și Dumnezeiaca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei.

După slujbă a fost scoasă în mijlocul bisericii în procesiune solemnă Icoana Nașterii Domnului, în fața căreia s-a cîntat troparul praznicului și s-a făcut închinare. A urmat cuvîntul de zidire duhovnicească al Ierarhului, care a vorbit despre semnificația zilei și bucuria sărbătorii care se apropie.

În seara zilei, soborul slujitorilor Catedralei a oficiat slujba Privegherii.

Sursa: eparhia-edinet.md 


Articole postate de același autor
678

Înaltpresfințitul Nicodim a citit a doua parte a Canonului de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul la Mănăstirea Zăbriceni

Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, s-a aflat în seara celei de-a doua zi a Postului Mare în mijlocul viețuitorilor și închinătorilor Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni, unde a citit a doua parte a Canonului Mare de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul. La final, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvînt de învățătură în care a […]