De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău, la care au participat slujitorii sfântului locaș, dar și numeorși creștini, veniți pentru a aduce laudă și mulțumire Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
La predică, Episcopul Ioan a vorbit despre modelul de viaţă şi jertfă duhovnicească reprezentat pentru credincioşi de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
„Sfântul Dimitrie se bucură de mare evlavie în rândul credincioşilor noştri, el fiind un reper, un exemplu de viaţă şi jertfă pe altarul credinţei în Mântuitorul Hristos.
Pentru noi el este ocrotitorul acestei biserici şi al cartierului Bujerăuca din orașul Soroca; este cel care ne cuprinde cu grija sa părintească, este apărătorul şi sprijinitorul nostru, aşa cum îl numim şi în tropar:
«Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea». Şi precum a arătat întregii lumi biruinţa sa asupra duşmanilor credinţei, în vremea împăratului Diocleţian, aşa o va arăta şi în zilele noastre, când există încă mulţi duşmani ai credinţei, mulţi diocleţieni”, a menționat Episcopul Sorocii.
Totodată, Episcopul vicar i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfântului Dimitrie şi le-a urat sănătate, pace sufletească şi multe bucurii duhovniceşti.
După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi, PS Episcop Ioan a transmis mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit Vladimir, care astăzi a liturghisit la Hramul Mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Ceadâr-Lunga, UTA Găgăuzia.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media