Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
O femeie din Pipirig s-a internat la spitalul din Târgu Neamţ. Printre altele, doctorul i-a spus: – Femeie, câţi copii ai? – Am doi copii, domnule doctor. – Bine! Iată, te-ai făcut sănătoasă. Mâine pleci acasă, dar să ţii minte ce-ţi spun eu: dumnea-ta nu mai ai voie să naşti copii. Dacă nu mă asculţi […]
Puţin după cel de-al doilea Război Mondial, un tânăr pilot englez proba un avion fragil monomotor într-o aventură periculoasă în jurul lumii. La puţin timp după decolarea de pe unul din micile şi improvizatele aeroporturi ale Indiei, auzi un zgomot straniu care venea din spatele scaunului său. Îşi dădu seama că era un şobolan la […]
